Cum ma framanta zeci de idei zilnic, si cum timpul si meseria mea imi permit, m-am hotarat sa scriu aici, pe blog despre experiente de viata, idei creative si tot ce-mi vine la indemana sa impart cu lumea virtuala.
Sunt o rasfatata a destinului si sunt mandra sa fiu educatoare, sau nu, dupa noul statut, profesor in invatamantul prescolar. Sa-mi petrec timpul de munca formand mititei dragalasi si jucandu-ne pentru a descoperi lumea, nu a fost mereu ceea ce mi am dorit. Initial as fi facut un liceu bilingv. Fix jumatate de ora i-a luat tatei sa ma convinga sa merg la Liceul Pedagogic. Atat, dupa ce ani de zile spuneam ca va fi o ultima optiune asta.
Azi sunt cadru didactic, plin de viata si dedicat, dar Dumnezeu mi-e martor ca in primii doi, trei ani as fi fugit si pe fereastra, nu doar pe usa. Lucrez din anul trei de facultate si primele locuri de munca s-au lovit de colege cu experienta care nu doreau decat sa fac ce trebuie, cum stiu, ca doar daca eu am luat nota la titularizare sunt experta. Va spun tuturor celor ce-si incep cariera, in orice domeniu, dar cu precadere in invatamant. Ne lovim de zeci de opinii, idei si modele, dar pana nu ne formam propria cale, propriul stil si tact nu vom reusi sa fim completi si buni in ceea ce facem. Nu putem sa facem intr-un fel sau altul o meserie doar pentru ca asa au procedat altii cu mai multa experienta, nu, trebuie sa actionam in stilul personal activand toate resursele noastre si furand cate un pic de la succesul celorlalti.
Marturisesc ca sunt o norocoasa, pentru ca sunt iubita si implinita li mă simt și sunt asa de rasfatata ca uneori cred ca s-au aliniat ceva planete cand m-am prelins din nesfarsitul meu albastru. Am o viata echilibrata si fericita. Iubesc sa merg la gradinita, sa scriu poezii pentru copii, sa inventez povesti, sa ma ocup de prichindei si sa le fiu mama, cate patru ore pe zi. Desi sunt implinita si fericita, mai am si eu si zile intunecate, cu mici caderi in melancolie si tristete, atunci devin creativa cu texte si poezii ce-mi curg in valuri, valuri. Scriind gasesc cea mai buna cale spre a descoperi ce simt. De mica tineam jurnale, scriam poezii sau piese de teatru pe care le puneam in scena cu doamna diriginta la serbarile desfarsit de an.
Cred ca existenta este o continua cale spre descoperirea sinelui. Ma caut, ma vreau in mii de fete si in multe alte constiinte, pentru a ma cunoaste si dedica fiecare dintre atuurile mele lumii. Fiecare are vocatie spre ceva. Eu am fost chemata la intalnire cu meseria de educatoare, palmuita bine vreo doi ani, dupa care nici de-a naibii nu m-am mai lasat de ceea ce fac. Nici daca ar veni cineva sa ma plateasca, chiar si cu mai mult, nu as sta acasa. Am ritualul meu zilnic, atunci cand merg la serviciu, imi place sa mi pregatesc tinutele sa-mi aleg accesoriile, ador sa schimb pantofii aproape zilnic si sa ma machez dimineata. De asemenea, imi plac si reuniunile cu colegii de catedra, suntem oameni cu spirit si ne bucuram unii pe altii cu prezente elegante si semnificative, in a tot acumula experienta in ceea ce facem.
Ador sa vorbesc si sa dezvolt dialog cu mine insami, si incerc sa fiu optimista si pozitiva chiar si cu persoane care sunt straine de tot ceea ce sunt eu. Iorga spunea ca fiecare isi face despre noi imaginea de care e capabil, dar nu e datoria noastra sa fim intocmai cu oglindirile noastre in ceilalti. Eu consider ca, daca fac bine, il fac fara gandul la o rasplata asemenea, ci, mai cu seama in ideea ca un rau cat de mic mi-ar vesteji sufletul, care nu prea e capabil de rautati constiente. Mai mult decat atat, am prostul obicei sa cred ca cei care nu ma plac fac asta pentru ca eu nu am fost asa cum trebuia cu ei, dar mai corectez aceste mici imperfectiuni si ma relaxez la gandul ca nu pot fi compatibila cu toate persoanele cunoscute, pot doar sa ma apropii de cei dragi si sa fiu justa atitudinal cu toti cei cu care intru in legatura.
Acest blog va fi gazda ideilor mele. Voi posta amintiri din diferite experiente, poezii, idei si confesiuni, pentru ca daca nu revars toate dialogurile cu mine simt ca irosesc ceva, nu stiu ce, dar cu siguranta nimic nu trebuie sa se piarda printr-un colt uitat de constiinta, ca apoi sa incolteasca in sentiment de vina ca nu aprins viata la vremea oportuna. Stiu ca feedback-ul va veni mult mai tarziu decat dupa primele postari, dar am tot timpul din lume.