Sufletului care plange azi ii daruiesc iubire si lumina, din rugaciunea cea divina.
Da, asa este vremuri tulburi ne-a fost dat sa traim. La tot pasul suferinta si incertitudine, continue lupte pentru a supravietui si noi, noi toti disperati sa ne mai bucuram, sa mai avem evadari, sa ne impartasim si sa ne oferim companie unii altora.
Azi s-au pus intre noi cel putin doi metri, s-au asternut oceane si continente intre copii si parinti, s-au asezat ziduri de restrictie intre generatii si mainile nepotilor au alunecat fortat din cele ale bunicilor, care-i vad si-i urmaresc, cu putin noroc, pe dupa vreun geam, si e atat de trist.
De ce se intampla toate acestea, de ce 2020, de ce aceasta generatie? De ce azi ne e dor de noi insine.
De scoala de gradinita cu prichindei, ne e dor de viata si de libertatea, care ne-a fost rapita si in lipsa de care azi ne baricadam intre betoane si tanjim dupa lumina soarelui.
Poate azi mai mult decat ieri avem timp.
Sa ne oprim cand deschidem fereastra sa ascultam primele triluri ale diminetii.
Sa ne rasfatam cu mangaierea primei raze de soare.
Sa ne imbratisam partenerul cu care am avut minunatul noroc sa impartim aceste zile de izolare, caci noi avem o insula a noastra iar ea este azi totul.
Cei singuri, in izolare sa imbratiseze prin tehnologie pe cei dragi, online.
Cei fara acces la tehnologie sa scrie gandurile pentru cei dragi pe un bilet si sa-l pastreze pentru mai tarziu, cand vor putea ei insusi sa li-l daruiasca.
Sa ne bucuram mai mult de spatiul intim, de cat avem, sa ne miscam si sa sorbim cu cumpatare din bunatatile, pe care sper ca nu le-am luat de la gura celorlalti, ci cu respect.
Sa ne deschidem sufletul si sa ne rugam, poate asa ar trebui sa-ncepem orice zi de aici inainte cu o rugaciune, cu un gand de multumire, ca suntem si sunt bine toti cei ce ne sunt cunoscuti si o binecuvantare trimisa tuturor celor necunoscuti si celor suferinzi si greu incercati.
Sa iubim mai mult, sa radem mai mult, sa visam mai mult si sa daruim mai mult.
Sa batem la usa vecinului si sa l intrebam, respectand distanta, daca e bine.
Iar el, desi strain sau poate cu atat mai mult, va aprecia orice gest.
Si-ntr-un bilet va scrie intr-o limba total straina lui, atat de draga tie, Mult,umesc.
Si chiar asa ne-a scris.
Si azi vreau sa cred ca merita sa traim fiecare an de existanta cu optimism si sa luam viata cu toate valurile ei, caci sigur ne vor astepta si porturi in care sa acostam, ani buni, linistiti corabia sufletului nostru.