I
Se știau de mormoloci, de când mamele broscuțe îi puseseră în iaz, ca să crească mari și frumoși, și-ntr-o zi să fie ei, cei trei mari Împarati ai Bălții Verzi.
Au crescut in fiecare zi, cu fiecare topait s-au ajutat si incurajat.
Când Hop a învățat înotul, Țop știa deja să sară de pe pietre-n apă și, să nu mai zic de Hopa, el facea deja scufundări, cu orele, în regatul de dedesubt.
Erau curajoși, frumoși și amuzanți, toată balta era a lor, dar vai.
Într-o dimineață s-au certat. Se pare ca nu puteau să se hotarască. Regele, broscoiul Hoț Țop, era deși tânăr, foarte obosit de a mai guverna peste brotăcime si dorea să vadă care din cei trei prieteni va fi mai capabil să conducă regatul, care va putea să devină împărat. Cei trei nu înțelegeau. Ei hotărâseră să conducă împreuna ca frații, ca trei frați ce se știau de mormoloci, dar vezi tu dragul meu mic prieten care citești povestea aceasta, sau o asculți, si-n sufletele cele mai bune și sincere, și-n inimile cele mai calde iși face, din cand in cand, loc câte o geană de trufie, un apus de egoism sau un răsărit de mândrie, așa cum s-au revărsat peste cei trei prieteni, în ziua când împaratul i-a chemat la el și le-a zis:
- Dragii mei, eu deși nu sunt bătrân, simt că țopăitul nu mai e de mine, am găsit o baltă cu multă mătase a broaștei, la margine de regat, si vreau să mă retrag acolo, dar nu pot să las regatul decât pe mâna celui mai viteaz și capabil dintre voi trei.
Aceste vorbe erau ca un mar al discordiei.
Cei trei brotaci deja simțeau fiecare că el este cel mai potrivit, nu altul. Deja prietenia si frăția celor trei era în pericol. Și-așa pornește aventura noastra.
Impăratul le spuse celor trei prieteni:
-Veți pleca fiecare in trei părți ale regatului. Hop vei inota în amonte pe râu, căci știu că ești puternic și vei învinge orice vad. Țop vei înota in aval, căci știu că-ți place aventura și apele repezi te vor duce mai repede unde trebuie să ajungi, iar tu Hopa vei merge în Regatul de dedesubt, căci știu că ești, de departe, cel mai bun în scufundări.
Vă trimit pe fiecare departe, departe. Veți găsi fiecare ceea ce vreau eu să aflu? Sper. Vreau de la voi un singur lucru. Răspunsul la următoarea ghicitoare, care mă chinuie de o viață: Ce e mai de preț pe lume, are sau nu are nume și tot pare să ne-adune?
Auzind ghicitoarea, atât Hop, cât și Țop dar și Hopa au rămas gânditori. Fiecare visa la ceva, ceva încă fără contur, dar sigur acel ceva le va aduce regatul, totuși fiecare avea o urmă de tristețe pe chip. Zilele lor de bucurie, prietenia și aventurile lor erau terminate, aveau să se despartă pentru totdeauna, dar aveau să fie Împărați, toți trei credeau despre sine că doar unul din ei va fi potrivit, și sub acest miraj, tristețea după vremurile bune, se risipea. În ei creștea de acum o altă dorință, să fie mai buni decât ceilalți doi, prietenia se rupea deci, pentru totdeauna.
E trist, știu. Dar nu pentru toți.
Înăuntrul Împăratului Hoț Țop creștea, cum vezi cu ochii, bucuria. Bucuria că-i vede despărțiți, că cei trei care îndrăzniseră să viseze să-i ia locul erau de-acum pe drumuri diferite și nu se vor mai întoarce, curand. El avea ani mulți să trăiască și să domenească și, era așa de greu, cu ei trei tot timpul în coastele sale. Cu ei trei făcând fapte bune, ca atunci când râul și-a ieșit din matcă și ei au înotat și-au salvat peste o mie de mormoloci, și l-au pus pe el într-o lumină proastă, părând laș. Ca atunci când i-a atacat o barză,de la Miază-Zi de baltă, si ei s-au luptat cu ea atacând-o toți trei din locuri diferite, până pasărea a zburat îngrozită, sau ca atunci când insăși fiica lui mai mică a fost salvata de Hop, după ce sărind de pe o piatră și-a luxat piciorușul delicat și verzui. Și, uite așa, lista poate să continue la nesfârșit până, până azi, zise-n gândul lui. Azi i-am despărțit ca să-i conduc.
Adevărul este dragii mei, că cei trei prieteni, erau de acum despărțiți de soartă si de ambiții, și doar de ei depinde să se regăsească calea spre a redeveni cei trei prieteni, cei trei brotaci verzui si veseli, curajoși și frumoși. Dacă ar ști ei că au pornit în lume, doar ca să regăsească ce aveau acasă: PRIETENIA. Da, nu am vrut să creez suspans, răspunsul la Ghicitoarea lui HoțTop, este :Prietenia. Ei ar fi trebuit să-l știe, dar erau încă tineri, dornici de aventuri nemaitrăite, gata să vadă și să guste din tot ceea ce călătoriile, care începeau înaintea lor, puteau să le aducă.
II
Hop și Regatul din Amonte
Pe vaduri repezi, din lespede în lespede, Hop a călătorit tot mai departe și mai departe de Balta lui Verde. Când a plecat pe râu, să urmeze cursul în amonte, se simțea grozav de bine, crezând despre sine:
-Împăratul mi-a dat cea mai grea dintre încercări, o să-i dovedesc că merit încrederea sa.
Tot înotând și țopăind când pe vad, când pe pietrele ce sclipeau sub soarele de vară, și tot mergând câte un răstimp așa pentru odihnă pe malurile râului, cu ochii măsurând vadul, ca nu cumva să-i scape ce căuta, Hop avea să se tot întrebe: bine caut, dar ce caut? Plecase din miez de noapte de acasă, nici nu le spusese vreun la revedere celorlalti, nici familiei, voia să fie Împărat și visul său merita să facă totul, nimeni și nimic să nu i se pupă în cale, sau să-l încetinească.
Această călătorie dragii mei a pornit la fel si pentru ceilalti doi prieteni, s-au făcut fiecare că-și cauta culcuș în mâlul cald de la marginea bălții, iar când primele raze de lună le-au mângâiat privirea, cât se poate de trează și vigilentă, aproape în același timp cu Hop, au pornit și Țop și Hopa, tot așa ca pe furiș, ca să nu afle nimeni, să nu cumva să le strice avansul unuia față de ceilalti. Așa că fără să se despartă cum ar fi trebuit, fără să se încurajeze, ca de obicei, cei trei prieteni plecaseră hoțește, așa ca pentru a urma planurile lui Hoț Țop, care era geniul rău ce a pornit o aventură, însă o să vedeți mai bine, ce a pornit, dacă îl însoțim acum pe Hop înspre regatul, și în Regatul din Amonte și după pe ceilalți doi brotaci, în aventurile lor.
Acum că tot ne-am alăturat lui Hop, ca să-l însoțim, vă mărturisesc că am avut un motiv foarte întemeiat să o fac, nu am pornit călătoria cu ceilalti doi, Hopa sau Țop, nu pentru că nu-mi sunt la fel de dragi sau importanți, nu, ei sunt toți trei deopotrivă, personajele principale, dar pornim călătoria de la izvor, iar spre el a plecat Hop, tot înotând în amonte el va ajunge în Regatul din amonte Împărăția Izvorului Albastru.
Așa, acum să aruncăm un ochi spre ce se întâmplă cu eroul nostru. Cum spuneam la început de poveste, Hop a învățat înotul abia după ce prietenii lui știau o grămadă de giumbușlucuri brotăcești, dar așa era el, mai puțin aventurier, mai atent pe detalii, mai absorbit de Mătasea Broastei și studiul ei prin microscop facut dintr-un ochi de sticlă, aruncată de cineva necivilizat, care nu știa să respecte natura. Îi plăcea mai mult să stea până târziu să asculte aventurile prietenilor, să le analizeze faptele, să se gândească la ziua când, poate va fi el eroul unei aventuri.
Și ziua aceea a venit.
Plecat în miezul nopții spre un nou răsărit, departe de casă, studiu și tot ceea ce i se părea protector, Hop avea să găsească nu doar răspunsul la întrebare Împăratului, el avea să se găsească pe sine, așa cum nu știa că este, așa cum nu putea să se imagineze vreodată.
Gândurile curg șuvoi când ești călător pe un drum singuratic. Era viață peste tot în jur, alti brotaci îl salutau ștrengărește, auziseră de el, poate. Poate, nu. Ce conta?
Vor auzi cu toții dupa ce va fi cel care-i aduce Împăratului acel ceva ce aduce broaștele împreună, dar ce putea să fie?
În prima zi, călătoria a fost chiar amuzantă. Era plin de energie, gata să cucerească întreaga lume, și să fie primul dintre ai lui în Regatul din Amonte. A sosit prima dimineață departe de Balta Verde. Era undeva sus pe un frumos platou de munte, și soarele s-a ridicat laînceput roșiatic, după aceea tot la strălucitor, chiar auriu și apoi a inundat superba priveliște cu lumina lui. Hop se simțea așa fericit, și-a luat micul dejun, poate vă întrebți ce mănâncă broaștele, ei bine Hop era cași prietenii săi o broscuță vegetariană, el nu mânca ca toate broaștele insecte, nu ar fi putut, toate muștele-i erau prietene, așa că mânca ierburi și alge de râu și tare fericit mai era!
După micul dejun a pornit la drum. A mers el cam până pe la prânz și a ajuns într-o parte a râului în care de o parte și alta erau bâlți mari și calde cu multă brotăcime care făcea o gălăgie, de nici nu se mai putea auzi pe sine, și nu-i plăcea, îi plăcea să-și audă gândurile, așa era el. Ce era acest ținut? Unde ajunsese?
A întrebat timid o broască micuță cu ochii plini de curiozitate, care i-a ieșit în cale de la primul pas în noul Ținut.
-Bună ziua!
-Bună, bună!
-Nu, nu te supăra, surată? Eu, eu...și nu a reușit să mai articuleze nimic. S-a pierdut, nu era așa priceput la a vorbi cu strainii. Numai de ar fi Hopa sau Țop aici,dar nu sunt. Ei erau așa pricepuți, el nu. Off, iar mă bâlbâi. Uneori, de emoție Hopa se bâlbâia, acasă nu ise mai întâmplase de mult dar aici în fața broscuței cu ochi iscoditori, el s-a pierdut.
-Ai venit la Conferință?
-La, la Conferință.
- Da, la Conferința Anuală a Bălților Calde din Amonte. Aici se strâng cele mai savante minți brotăcești. Anul acesta, de exemplu avem multe discuții, mai multe decât anul trecut. Tu despre ce vei vorbi? Ce ai descoperit. Ia stai puțin, de unde vii? Ai așa o înfățișare de brotac din Aval, și nu e bine, nu, aici se strâng doar cei din Amonte. Dacă mă gândesc mai bine, te-am văzut, vii din aval nu? Hai, spune ceva!
- Eu vin din aval, dar nu mi-e rușine! Spuse, Hopa pe nerăsuflate. Era el timid, dar broasca asta mică era nepoliticoasă. Ea spusese despre cei din aval că nu erau egalii celor din Amonte. Bine știa și el că cei din Amonte erau mai bogați, că cei din Aval rar mergeau în Amonte și ceilalți ajungeau in Aval doar dacă Doamne-ferește aveau ghinionul să sărăcescă, sau în fericita împrejurare, de a vizita ceea ce este în josul râului, pentre eventuale comparații și povești și poate Conferințe.
- Așadar ești un pic peizan, de Baltă Verde. Dintre cei ce trăiesc viața de rând și doar visează să ajungă pe la noi. Totuși, felicitări! Tu ai ajuns exact în momentul potrivit.
-Da, de ce spui asta?
-Pentru că, astă seară, profesorul cel mai inteligent al Regatului din Amonte, chiar nașul Conducătorului Împărăției Izvorului Albastru, ne va ține o prelegere despre Mătasea Broaștei! Adică nu e minunat? El o studiază de copil, și știe atâtea!
- Despre Mătasea Broaștei spui?
- Da, de ce întrebi? Te intereseaza, nu? Hai recunoaște, ți-au sclipit ochii o secundă și după ai devenit mai interesat și-ai întrebat, așa că eu care sunt o bună cunoscătoare a caracterelor brotăcești, zic așa despre tine: ești genul timid, tocilar, care se bucură să observe aventurile altora, care-i scufundat în gândurile sale și căruia-i place, și acum broscuța făcu ștrengărește o plecăciune, îi place să se uite la Mătasea Broaștei și să se întrebe, câte și mai câte despre ea.
Hop se simțea în fața ei ca și când era o carte deschisă. Nu-i plăcea!
- Uite, tu nu știi nimic despre mine! Eu sunt Hop! Tu cum te numesti?
- Eu sunt Țupa-Hop! încântată! Ai un nume care seamănă cu numele meu de familie, ai rude în Amonte, ceva strămoși?
- Din câte știu eu, nu! Dar ca să știi, eu la școală am învățat că din Aval au tot urcat broaștela spre Amonte și nu invers, așa că te rog să iei în considerare și această variantă! Oricum, toți suntem egali și de-o-potrivă!
Zicând aceasta cu glasul ridicat, Hop s-a trezit înconjurat de cinci brotaci solizi, din care unul, ce părea șeful grupului, o întreabă pe Țupa-Hop:
- Te supără străinul, Țupa? Se ceartă cu tine? A cam țipat egalitate, dar el e unul și noi cinci. Deci, unde-i sunt prietenii?
Atunci, Hop, care deși era timid, nu era laș, s-a simțit, pentru prima dată în două zile așa de singur, așa departe de frații și prietenii lui. Chiar, unde-s ei prietenii lui. Ce bine era să fi fost toți trei aici, ar fi petrecut pe cinste cu cei cinci brotaci tupeiști, avea nevoie doar de felul acela în care prietenii lui se puteau împrieteni cu oricine, de acel curaj să vorbească și el. A tras aer în piept și a zis articulat cu glas ușor trist:
-Eu sunt Hop și din Balta Verde vin, la Împăratul Izvorului Albastru să mă-nchin și să aflu de se poate răspunsul la o ghicitoare, care -mi va aduce oare, un Regat întreg la picioare!De fapt Hop a spus cu voce tare doar atât: Eu sunt Hop! Restul i-a sunat în minte, atât. Nu putea spune despre ce căuta unor străini, mai întâi să
se-mprietenească, să se cunoască. După, va vedea el.
- I-auzi te cheamă Hop, poate tu și Țupa sunteți rudă, parcă și semănați.
Hop nu găsea nicio asemănare între brotacii aștia de munte, și el. Ei erau mai mari, mai gălăgioși și parcă mai arțăgoși, era obișnuit cu ai lui. Era clar, îîi era dor de Balta Verde, dar pentru că nu se putea întoarce fără ceea ce- i aducea tronul Împărăției, nu putea renunța așa ca, cu o zvâcnire de curaj imensă, nici el nu știa de unde vine, se apropie destul de mult de brotacul care i se adresase nepoliticos și îi spuse:
- Eu sunt Hop, și deși știu că am mai zis odată repet, poate așa ajungem să vă prezentați și voi și după poate, ne împrietenim, pentru că da, sunt sigur și departe de casă, dar voi păreți brotaci de ispravă, așa că hai să ne cunoaștem, vă rog!
Pe chipul verde al cel cinci brotaci s-a instalat mirarea, apoi încet încet, indiferența și când țopăiau să facă saltul spre alt loc de baltă, brusc, ca printr-un semnal, toti cinci deodată, s-au întors către Hop și i-au zic cu zâmbete largi și cu țopăit vesel: Noi suntem cei cinci brotaci, și suntem ca niște frații, prieten cu noi de te faci, o să fii doar de ne bați, altfel sincer nu se poate, decât de sari mai departe! Așadar cei cinci prieteni în provoacă pe Hop să se-ntreacă cu ei la sărituri. Era bine, avea o detentă bună. avea să-i impresioneze și vor fi prieteni.
Acestea fiind zise Hop s-a întrecut cu fiecare la săritura în lungime și a ieșit pe locul întâi, dar la cea în înălțime a fost învins de fiecare, deci nu prea avea detentă bună, dar ce mia conta acum cei cinci prieteni, care-l provocaseră îi spuseseră numele lor: Țup-Țop, Țop-Hop, Țupi, Hupa-Țupa și Țupa-Hopa-Țup. Doamne și ce mai nume aveau, îl luase amețeala urmărindu- și ascultându-i prezentându-se înainte să sară, la întrecere cu el. Dar Hop era un brotac isteț, și i-a învățat pe toți și -au devenit prieteni. Macar pentru o zi și-o noapte, măcar pentru atât, sau cine știe.
-