Intre noi plutesc, asemenea unor picturi, siruri de cuvinte. Uneori, ele sunt strident de rosii, atunci te caut sau ma cauti sa ma impaci, sa-mi odihnesti capul obosit pe pieptul tau, linistit, sau sa-ti odihnesc furiile de moment cu o imbratisare, mereu calda, ce spune ca sunt a ta, ca-ti sunt alaturi. Cel mai mult iubesc dialogurile noastre albastre, cele de dinainte de somn, cele in care cu liniste si seninatate trecem in revista ziua trecuta si facem schitele zilei urmatoare, asa de fin, incat sa fie contururi ulterioare ce ne vor surprinde. Vezi, iubite, noua ne plac surprizele iar previzibilul ne plictiseste.
Cuvintele tale de ieri, au fost atat de pline de lumina, galbene aurii as zice, erau asa ca aureola unei icoane, veneau din alta dimensiune. Iti amintesti ce ai zis? Lasa ca-ti zic eu. Ai zis ca-n lumea aceasta eu si tu suntem doua picaturi de stea, care se atrag si fuzioneaza, pentru fericire, in cuplu, in familie, intre prieteni, oameni, pentru ca daca toti ne-am iubi asa, ca noi, am reusi sa ridicam poduri de prietenie si iubire, sa unim singuratatile si sa legam cu istmuri de dragoste, toate fiintele ce-si au exilul in tristete si lipsa de sentiment impartasit. Asa ai spus, aproximativ. Iti multumesc pentru aceste cuvinte, au exprimat exact starea noastra de visare, parca de iesire in ancestral, nu crezi? Ieri, in peisajul acela superb de la manastirea Stanisoara, tie ti-au coborat cuvintele acestea in minte, din suflet si au fost numai spirit.
Diminetile ne gasesc in dialoguri proaspete, ce au culori variate de verde crud, acele momente in care cu fortele refacute, luam in piept provocarile noii zile, asteptam cu mintile deschise sa incolteasca in noi, idei si sentimente, experiente si relatii noi, pentru ca declaratiile tale au parfumul unei zile de vara inrourate, au ceva din atemporal si vesnic tanar.
Sunt zile cand avem sa ne spunem doar monotonii de ocru sau de gri, acelea-mi displac total, insa nu putem fi mereu un curcubeu de lumina si culoare, sau putem fi? Eu promit
sa-ncerc.
Declaratiile tale, desi sunt putine, pentru ca tu ai stiinta faptei inaintea cuvantului, sunt de un verde intens, care pare sa promita vesnicia, ca acele unui brad sau ca frunzele verzi ale verii ca si cand atunci cand spui ca ma iubesti, padurea mea de sentimente primeste lumina si verdele ei se intensifica.
Vin si furtuni de idei, ideile acelea violete ca cerul de inaintea unei furtuni de vara. Acele nuante de originalitate in gandire, acele mii de feluri in care noi ne exprimam dand vechiului o noua forma, dialogurile noatre creative sunt de un violet intens, ce scrie pe noi si ii trezeste pe toti din jur, conducandu-i spre starea noastra interioara. Spre noi, cei ce putem schimba lumea, din noi inspre afara.
Mi-e teama de dialogurile monocromatice. Fie albe, fie negre, cuvintele din aceste categorii-mi par prea conservatoare pentru noi. Avem astfel de dialoguri la cine de ocazie, la obligatii si conventii sociale dependente de etichete, de care apoi radem in converatiile albastre si senine de dinaintea somnului.
Ce bine, ca pot sa-ti spun orice, curcubeul meu.
Ar mai fi totusi ceva, picteaza-ma cu dialoguri multicolore, da-mi lumina ta si fii tu cel ce-ai fost mereu, nu-ti estompa coloritul, nici macar cel din rasul tau mai zgomotos.