Marturisesc ca am iubit. Da, la modul total si inca iubesc ideea acelei iubiri, culmea nu pe fostul meu sot.
Marturisesc ca am plans, ca-mi place sa plang asa ca o stare de vindecare, de trecere spre liniste si veselie.
Marturisesc ca visez, visez si noaptea si cu ochii deschisi ziua, visez la lumea noastra de maine, visez la oportunitati si dezvoltare personala, visez sa schimb o viata, in primul rand pornind de la a o trai cu cel mai intens elan pe a mea.
Marturisesc ca iubesc povestile. Cele cu final fericit in mod deosebit, abia astept volumul patru din Fluturii lui Binder, da sunt romantica, dar fara chestii siropoase, doar asa cititoare romantica, pastrand pofta de ancorare in realitate.
Recunosc ca am facut greseli si pentru multe nu am compensat cu indreptarea lor sau cu recunoasterea lor, am pornit uneori pe cai gresite si m-am tot dus ca o berbecuta veritabila care sunt, pana m-a rasturnat vreo fundatura sau vreo prapastie din care apoi am facut motivul unei noi expeditii spre lumina.
Recunosc ca am spus minciuni ocazionale, nevinovate, insa urasc sa tes minciuni ce dor, ce fac din lumea mea frumoasa si reala un rod al unei imaginatii mitomane, nu nu pot minti cronic si recunosc ca defectul meu major este franchetea cu care spun adevarul, chiar riscand sa nu plac celui caruia i l adresez.
Recunosc ca sunt o persoana ce crede. Cred in divin, in echilibru, in valori ca bine, frumos si adevar, in viitor si in prezentul meu, cred in mine si, poate gresind, cred in oameni, acord credit celor din jur in masura in care se intampla sa interactionez.
Marturisesc ca desi sunt sociabila am foarte putine prietene, fiindca nu-mi risipesc energiile in socializari multiple, nu sunt mondena sau parte a vreunei comunitati de vreun gen, reusesc sa-mi deschid sufletul doar in fata prietenelor din adolescenta cu care am sudat o relatie trainica, ce nu poate sa fie franta de vreo imprejurare.
Marturisesc ca am temeri, fobii destul de putine, insa mi-e teama de seringi, de aici groaza mea de boli si spitale, sper sa ma ocoleasca asemenea locuri, ca eu sigur nu le caut.
Recunosc ca am multe de invatat, am multe de dobandit si multe de schimbat la mine si la felul meu de a ma manifesta in raport cu mine si cu ceilalti, poate trebuie sa fiu mai atenta la cum ma face sa ma simt o anumita imprejurare si nu cum ma percep altii in acea situatie.
Recunosc imi tin relativitatea sub control, incercand sa-mi raportez progresele sau regresele la mine in trecut, fara inutilele comparatii cu altii, care mi-ar aduce dezechilibru la nivelul perceptiei asupra vietii mele.
Marturisesc ca cel mai mult pe lumea asta imi iubesc fratele si parintii. Asta nu se va schimba niciodata. Totusi, un pic mai mult decat pe ei am invatat sa ma cotez pe mine. Sa-mi ofer cat mai mult din respectul, atentia si dragostea mea, pentru ca in inceput si sfarsit suntem insotiti doar de propriile noastre persoane. Poate parea o teorie egoista dar si Biblia pledeaza pentru iubirea de sine, in echilibru total cu cea a aproapelui.
Marturisesc ca iubesc calatoriile, fie ele simple plimbari sau iesiri de duminica, atmosfera relaxata, glumele cu gust si atitudinile deschise, imi dau energie, imi dau pofta de viata.
Recunosc ca nu cred in perfectiune, nici fizica, nici spirituala si din oportunism, aleg mai degraba gri-ul decat negrul sau albul clare.
Marturisesc ca sunt indragostita, asa cum am fost in fiecare minut de cand m- am intalnit cu aceasta minunata meserie, sunt topita dupa ceea ce fac, imi place sa fiu educatoare.
Marturisesc ca tot ce am spus este din nevoia de a ma confesa, pentru a-mi descoase gandurile innodate de timp si rutina, pentru a comunica cu mine cea de maine.