Iti scriu din colt de aprilie presarat cu petale de cires scuturat de vantul un pic prea cald, iti scriu cu dor de tine si de noi.
Tu a trebuit sa pleci si eu am ramas cu umbra pustie, cu mana stransa intr-un pumn nervos pana la venele inimii.
Ma doare ca esti inca departe, mi-e greu sa ma trezesc cu trupul gol de imbratisarea ta calda, cu ochii verzi de lacrimi ce curg, curg si acum intinand cerneala.
Te rog sa vii, cand poti, sa te vad, sa respiram unul langa celalalt din aerul de munte, in care fiecare din visele noastre au prins contur, sa fim din nou unul si sa topim acest doi al distantei.
Uite, eu scriu aceste randuri ca pe o poezie pentru gandul tau senin, nu am sa ti le pun in vreo casuta postala, nu, am sa-ti citesc aceste randuri cand vii stiind ca intre noi se topeste si spatiu, si timp intr-o singura privire sau imbratisare.
Iubite, eu sunt acasa. Vino. Te astept.
Cu nerabdare,
Diana