S-au ridicat din lacrimile mele coloane până la cer, azi încă se topesc deşi nu mai e frig.
S-au căutat braţele noastre în toate nopţile de rece, de singurătate, dar nu s-au mai găsit, aşa că m-am zgribulit în mine.
Am căutat căldura altuia, dar ce să vezi, eu pe a ta o voiam, o cunoaşteam ca fiindu-mi adăpost.
Încă o noapte rece de ianuarie şi atâta spaţiu şi timp între noi, toate tremurându-mi până-n gând, mi-e frig. Fără tine.
Azi, am de gând să mă acopăr cu umbre străine, dar oare vor fi vreodată calde ca atingerea amintirii tale, măcar.
Azi, îmi culc sufletul în apropierea lucrurilor, ce au în ele căldura înaltului. Azi caut soare, să-mi topească adăpostul, de singurătate.
Mâine poate va veni vreo primăvară, ce va naşte poimâine vreo vară, dar tare mă tem de încă o toamnă plânsă.
Şi-apoi de iarna grea, ce-mi răreşte căile spre calda trăire, pietrificând în mine, şi om, şi suflet şi simţire.