Ne plimbam de nevoie prin căldura de afară. Sictiriţi de fetele comune şi acre.
Fierbinţi din creştet până în călcâie cu gândul la răcoarea ce se degajă din aerul conditiont de acasă pentru cei care au, sau la cea a frigiderului pentru cei care nu au.
Şi total absenţi printre rafturile vreunui supermarket ce se suprapune cu o linie oblică peste lista de acasă, ne trăim existenţa de termite consumatoare. Nu avem identitate. Nici idealuri nici idei proprii. Ci doar nevoi. Foame, Fashion,styling, igienă. Aşa trăim fără să ne mişte un răsărit, sau un bebeluş cu ochii de un albastru crud. Fără să ne visam alături de Don Quijote, despre care credem că-i din telenovele sau, mai rău, că e doar un nebun. Ieri, Azi şi Mâine ne găsesc în faţă smartphon ului, a smart tv ului sau a laptop ului, a tabletei, prea avizi să luăm totul deja digerat indispuşi de a ne filtra materia prima.
Trăim fără lumina, fără cărţi şi fără ceai de tei. Cu banul ca prieten ce ne duşmăneşte existenţa cu sufletul departe asemenea unui duşman ce ne-ar putea tăia avântul de a nu face nimic. Vedem în jur doar iluzoriu şi iubim frumosul trasat în linii de podium.
Ne fumam plămânii şi ne distilăm ficatul.
Facem copii doar ca să ne completam singurătatea şi să ne potenţăm virilitatea, dar la final suntem trişti. Pe ridurile adânci se-aşază regrete.
Pe suflete se-aşază gândul unei treceri iminente şi pe minte întunericul. Murim. Şi Dumnezeu nici măcar nu ne primeşte, ne îmbarca într-un trup nou. Suntem din tranşă celor ce au nevoie de câte 10 vieţi să-nveţe că frumosul, adevărul şi binele nu sunt aberaţii filozofice sunt adânc adormite în noi şi, doar când le vom trezi, ne vom putea odihni mai mult, mai calm, etern. Nu doar în înalturi ci şi-n amintiri.