Sunt oameni pe care-i iei in suflet de la prima vedere, ii porti pe retina memoriei, ii simti prezenti in tine dupa doar o intalnire si ii consideri calauze spre ceea ce simti ca-ti va schimba sau influenta viata. Eu am cunoscut astfel de oameni, au rasarit in fata mea si s-au intrupat in cunoastere, stabilitate emotionala, bucurie impartasita si multe multe amintiri frumoase. Sunt o persoana sociabila desi am putini prieteni apropiati, m-am rezumat la doar doua trei prietene si la o apropiere mare de mama mea care este o mama tanara, ne despart doar 19 ani, asadar nu pot spune ca oamenii se lipesc de mine sau ca devin apropiata cu oricine. Cu toate acestea s-a intamplat sa se lipeasca de mine chipuri, voci si idei ce mi-au luminat sufletul, ce mi l-au alinat sau mi l-au incalzit in zile geroase de tristete insingurata.
Eram in clasa a unsprezecea si am avut ocazia sa vad Voronetul cu albastrul sau ce mi-a pictat constiinta, ce mi-a deschis pofta de a asculta vocea mea interioara care se roaga multumind si apoi cerand, care asculta de invaturile stravechi, ale precrestinilor si respecta valorile ca binele, frumosul, adevarul, credinta, iertarea si speranta din dragoste pentru armonie interioara si exterioara, din nevoie de echilibru.
Aici, am intalnit unul dintre cei mai frumosi oameni pe care mi-a fost dat sa-i cunosc, maica Elena. O fata bisericeasca ce si-a expus in discursul de prezentare al manastirii celebra in toata lumea, cu energie si convingere ideea ca indiferent de cultul caruia-i apartinem putem sa fim alaturi de Dumnezeu daca iubim. Daca iubim semenii, pe noi, tot ce este viu, daca daruim viata, educam si crestem in spiritul binelui, putem gasi deschise portile Raiului. Ce ar fi acest Rai daca el ar fi discriminant pe criterii religioase, etnice sau de orice gen, ce ne-am face daca Dumnezeu ar fi o figura ce pedepseste, nu te primeste cu bratele deschise si nu ne ofera tuturor sansa anui rai accesibil, unei noi reintalniri cu sufletul sursa din care ne-am desfacut noi.
Intalnirea cu maica Elena, care absolvise literele si vorbea fluent franceza, engleza si germana si era purtator de cuvant si delegat al manastirii in toate intrevederile si vizitele importante mi-a deschis inima si mintea. M-am luminat la fiecare cuvant al discursului ei, am inteles ca omul poate straluci de bunatate si echilibru, la sfarsit i-am spus in lacrimi ca este cel mai frumos om pe care l-am cunoscut si ea mi-a daruit o biografie a ei, din care am citit cu drag intelegand ce a facut-o sa renunte la viata noastra pentru cea bisericeasca. Am inteles ca sa alegi sa-l slujesti pe Dumnezeu nu este o optiune ce-ti inchide portile spre lume, poti sa fii in sanul lui Avraam deopotriva in interiorul cultului si in afara lui, respectand singura lege pe care Dumnezeu a lasat-o sa guverneze peste toate celelalte: iubirea.
Sufletul meu a cules prezentele unor oameni ca maica Elena, desi interactiunile cu aceasta au fost scurte, insa se intampla ca o astfel de intalnire sa puna o samnata in interiorul sufletului meu, de acolo s-a ridicat un intreg copac de idei, cu radacinile infipte in credinta mea de nestramutat si cu varfurile ramurilor cat mai aproape de cerul Lui Dumenezeu. S-a nascut in mine nevoia de a gasi si alte voci ce-mi fac bine, apoi ideea de a deveni eu cea mai buna voce pentru mine, cel mai de seama sustinator al echilibrului meu spiritual.
Nu voi uita de intalnirile cu oamenii dragi sufletului meu, ei au pus cate o caramida la baza devenirii mele si au luminat parti de univers, ce-mi erau neclare si straine iar pentru cei ce-ti dau lumina nu poti sa ai la schimb, decat sincera afectiune si multumire.