Simt ca peste tot pe unde m-au purtat pasii am lasat urmele prezentei mele. Ele azi imi trezesc amintiri, imi trezesc visele reintalnirii, vreau sa reexperimentez sa ma reintalnesc cu mine, cea pe care-am uitat-o pe strazile Oradei, Istambulului sau ale Bucurestiului. Vreau sa-mi deschid sufletul la Balea Lac, unde ma simt la cativa centimetri de Dumnezeu, sa ametesc pe Transalpina, fiindu-mi teama de caderea in gol, sa ma pierd pe micile pasaje din Sibiu sau pe stradutele centrului Brasovului, sa ma bucur de verdele Timisoarei si apoi sa depasesc totul printr-o revelatie albastra de Voronet, pe strazile Sucevei, pana la originile mamei, in Piatra Neamt.
Ideea este ca fiecare din locurile pe care le-am cunoscut fizic mi-au schimbat prin specificul lor perceptia asupra lumii, asupra mea, ma intreb in ce masura eu le-am schimbat pe ele, probabil tot atat cat urma unei picaturi de roua pe un fir de iarba insa conteaza sensul pe care ele l-au dat vietii mele si mai putin invers, conteaza faptul ca fiecare plecare, fiecare calatorie m-a adus in fata unei pofte nebune de mai mult, adica dupa ce am cunoscut marea, mi-am facut un legamant ca ma voi stabili in apropierea ei, ce bine ar fi, dupa ce am cunoscut civilizatia Istambulului, m-am indragostit de pestritul oras atat de plin de istorie si spiritualitate. Ador sa retraiesc momentele din diversele drumuri strabatute, o fac prin vizualizare de poze, rememorare de evenimente sau prin prezenta unor suveniruri cu care m-am intors, ador trecutul meu plimbaret, ca sa-i zic asa, cred ca noi oamenii suntem pusi sa ne miscam in jurul Soarelui, care se misca-n jurul mijlocului galaxiei, tocmai ca sa ne miscam, ca sa dobandim libertatea de a fi pretutindeni si nicaieri tintuiti pentru totdeauna, asa ca niste nomazi ce-si cauta lumea ideala, prin incercari ce le deschid portile intregului Pamant.
Asadar iata-ma gata sa ma intorc in timp, sa-mi adun urmele de pasi lasate prin tara si in afara ei, sa-mi culeg amintirile, sa-mi fac planul si sa-mi dau puterea de a ma pune la drum, de a pleca, spre nord, sud, est sau vest, pentru a ma contopi cu miscarea, cu nevoia mea de a cunoaste.
Tuturor miliardelor de locuri din lume pe care nu le-am vazut le scriu azi o mica telegrama. Asteptati-ma. Vin.
Si-asa plecata in vacantele pe care profesia mi le ofera cu prisosinta, poate ma voi intalni intr-o zi cu mine, caci tare-mi pare ca-s risipita peste lume, in mii de fete si de feluri pana la a fi aici translucida si fara de forma, avand nevoia identificarii cu originea mea, cu mine, cea care iubeste Japonia, India, Grecia si Italia, accepta S.U.A. si respira pentru a bea un ceai in Regatul Fericirii. Stiu, visele acestea croite pe tipare mult prea firave, se pot ingropa in mine, si poate nu-si vor gasi contur in realitate, insa tocmai existenta lor ma transpune macar pentru o licarire de imaginatie, acolo, in Buthan, in Tibet sau poate in salbatica Alaska, caci mie frigul si caldura-mi sunt deopotriva prietene si intre polul sud sau nord cu inghetul lor si ecuatorul atat de cald si umed, toate-mi sunt intr-o balanta masurate egal, nu pot alege intre ele. pot spune doar ca as prefera sa locuiesc in Hawaii sau cel putin in Spania, la mare.
Desi nu am ajuns in toate locurile de mai sus fiind o neinitiata inca in ale calatoriei, stiu ca viata ma va purta pe aripile ei mai aproape sau mai departe de acasa cel de acum. Totusi, indiferent cat voi calatori nu voi uita niciodata sa dau inapoi timpului si spatiului multumesc-ul ca mi-au fost gazde.
Locurile inseamna si oameni. Eu ma pot indragosti deopotriva de un om al unui anumit loc pentru ca el este de acolo si invers, pentru ca omul da locului farmecul aparte al personalitatii lui.
Si am sa plec, si am sa fiu peste tot si cand am sa stau, tot am sa fiu plecata, macar cu gandul, asa ca-n momentele de visare printre realitati sa nu va mirati ca tare sunt absenta.