E-o poveste din pădure,
Cu vulpița cea șireată,
Care a reușit să fure,
Peștele pe tot odată.
Ea l-a dus la vizuină,
Cu Moș Martin fiind vecină,
Ursul a venit să-i ceară,
Ca de poftă să nu piară,
Chiar și o bucată mică,
De biban sau de plătică,
Dar vulpea fiind zgărcită,
A reușit să-l trimită,
În sfârșit de toamnă rece,
Când totul stătea să-nghețe,
La iazul acela mare,
Să-și vâre coada în care,
Peștii se vor prinde strună,
De pădurea o să spună:
-Ursule, ești priceput,
Și-un pescar neîntrecut!
Dar după o noapte rece,
Când ursul a dat să plece,
Coada i s-a prins în gheață,
Și i-a căzut fără viață.
Cu durerile-i cumplite,
Și sentimelente rănite,
Ursul caută dreptate,
Să se răzbune de poate,
Dar vulpea intră-n vizuină,
Și nu-i pasă că-i de vină.
Ursul n-ajunge la ea,
Cu laba sau nuiaua.
Eu v-am spus istoria lor,
Ce-a scris-o un autor,
Ion Creangă el s-a numit
Și a fost desăvârșit!
