Vai, vai, vai si iarăşi vai
Sunt un cărăbuş de mai
Ce mai iute s-a trezit
Primăvara a simțit.

Ce să fac eu de acum
Umblu singurel pe drum
Şi vorbesc cu florile
Şi cu toate gazele.


Azi stau cu o buburuză
Mâine albina mă amuză
Că- mi e prietenă bună, 
Şi zumzăim împreună.

Poimâine poate o omidă
În flutur o să se deschidă
Să- mi fac un prieten nou
Fiindcă singur este rău.

Am să fac vizite rare
Şi la muşuroiul care
Este casă de termite
Ce-s gazde desăvârşite.

O să-ncerc până în mai
Să am cel mai frumos trai
Căci la noi la cărăbuşi
Timpu-i scurt şi trece acuşi.