Modalităţi de evaluare ale preşcolarilor
(Referat metodico-ştiinţific)
Dacă- l parafrazăm pe George Bernard Shaw, care spunea că este de preferat să vedem copilul în căutarea cunoaşterii şi nu cunoaşterea în urmărirea copilului, înţelegem că idealul educaţiei este acela de a aprinde
setea de conţinuturi revelatoare de lumină, nu doar de a transmite fluxuri nesfârşite de informaţii ce corvodesc mintea şi personalitatea copilului, urmărindu-l şi amintindu-i la nesfârşit de propria-i ignoranţă. Aşadar, un bun educator îşi dedică existenţa formării copilului în spiritul explorării cognitive, îl înnobilează pe acesta cu spirit de investigaţie, cu iniţiativă şi-i lasă libertatea de a-şi urma interesele în conformitate cu potenţialul său intelectual fără ca vreodată să-i limiteze imaginaţia şi creativitatea, cele două făcând diferenţa oricând între mediocritate şi excelentă.
Cunoaşterea copilului angrenat în procesul de educare presupune expunerea lui la fiecare dintre cele trei componente ale procesului instructiv educativ: predare, învăţare şi evaluare. Dacă pedagogiile tradiţionale păstrau în umbră evaluarea, considerând că predarea şi învăţarea depăşesc cu mult importanţa acesteia, în pedagogiile moderne evaluarea capătă valenţă de instrument corector, de indice al calităţii predării şi învăţării prin funcţiile ei de control, reglare şi predicţie. Astăzi evaluare nu mai este reprezentată doar de un sistem de notaţie ea însoţeşte învăţarea fiind cea care o asistă, măsoară achiziţiile individuale ale copilului şi susţine fiecare intervenţie educativă prin feed-back.
Pentru a ne opri şi a discuta despre procesul de evaluare trebuie să începem cu o definiţie a termenului, definiţie dată de dicţionarul de termeni pedagogici : evaluarea este un act de valorizare ce intervine în toate activitățile umane, se referă la sistemul de învățământ dar se află în relație strânsă cu mecanismele sistemului social, generând informații cu funcție autoreglatoare, pentru creșterea eficienței instruirii. Avem nevoie, în orice intervenţie susţinută asupra copilului, de resurse care să ne ajute ca în orice moment să putem măsura progresul, dar şi să îmbunătăţim din mers întregul demers pedagogic şi, astfel, intervine procesul evaluativ, nelipsit in orice domeniu social şi având rol de instrument corector al întregului sistem instructiv-educativ.
Evaluarea nu se prezintă decât în strânsă interreleţionare cu predarea şi învăţarea, ea fiind chiar o modaliatate de a asigura achiziţii temeinice şi o coerenţă continuă în întregul demers educaţional. ’’Evaluarea merită un loc important în învăţământ, din care face parte integrată. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie şi în calitate, al învăţării’’(D. Ausbel)
Aşadar, evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat procesului de învăţământ, ce urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, valoarea, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic. Evaluarea face posibilă aprecierea rezultatelor, în comparaţie cu obiectivele propuse, oferind posibilitatea de a culege datele necesare cu privire la dezvoltarea psihofizică a copilului, precum şi date despre nivelul de cunoştinţe şi deprinderi ale acestuia. Se urmăreşte prin aceasta, să se realizeze însuşirea tematicii, sistematizarea şi consolidarea celor învăţate anterior. În urma rezultatelor obţinute, se impune stabilirea de programe suplimentare de instruire pentru cei cu rezultate foarte bune şi programe de recuperare pentru cei cu rezultate mai puţin bune.
Buna cunoaştere psihologică a copilului e importantă in preşcolaritate cu atât mai mult cu cât la această vârstă, evoluţia e foarte rapidă şi diversificată, iar educarea trebuie să-şi adapteze activitatea la particularităţile copiilor.
În activitatea din grădiniţă, actul de evaluare are drept scop măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor dobândite de copii în cadrul actului educaţional. În acelaşi timp, evaluarea urmăreşte şi aspectele formative ale muncii educatoarei, concretizată în modalităţile de abordare a conţinuturilor şi a modalităţilor de transmitere ale acestora.
În opinia lui Ausubel, evaluarea este punctul final într-o succesiune de evenimente, care cuprinde următorii paşi:
- Stabilirea scopurilor pedagogice, prin prisma comportamentului dezirabil al copiilor;
- Proiectarea şi executarea programului de realizare a scopurilor propuse;
- Măsurarea rezultatelor aplicării programei;
- Evaluarea rezultatelor.
Aplicând teoria acestui pedagog la cerinţele educaţiei timpurii, putem deduce că educatoarea stabileşte premisele activităţii ce se vor regăsi în puncte atinse, a căror cuantificare va reda măsura în care demersul educativ a avut eficienţa dorită. Aşadar, cadrul didactic proiectează scopul educaţional, adaptează resursele şi activităţile la posibilităţile copiilor, planifică şi măsoară fiecare progres, organizând demersul următor în funcţie de rezultat, şi are capacitatea de a stabili rezultatul intervenţiei sale asupra preşcolarului prin evaluare.
Cele mai des întâlnite forme de evaluare sunt: evaluarea iniţială, continuă şi finală.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui program de „instruire” şi stabileşte nivelul de pregătire a preşcolarilor în momentul iniţierii programului respectiv, constituind o condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţilor următoare deoarece oferă educatoarei posibilitatea de a cunoaşte potenţialul fiecărui copil.
Pentru ca evaluarea iniţială să fie eficientă, trebuie elaborate criterii şi modalităţi de verificare, măsurare şi apreciere a nivelului de pregătire a preşcolarilor, pornind de la obiectivele propuse.
Datele obţinute ajută la conturarea activităţii didactice în trei planuri: stabilirea modului adecvat de predare a noului conţinut al programei, organizarea unui program de recuperare, dacă este cazul, şi adoptarea unor măsuri de sprijinire şi recuperare a unora din preşcolari.
Evaluarea formativă îşi propune să verifice toţi preşcolarii asupra conţinuturilor predate, fapt ce permite ca educatoarea să cunoască pregătirea copiilor, identificarea lacunelor, după fiecare secvenţă de învăţare să adopte măsuri pentru ameliorarea procesului de învăţământ.
Evaluarea finală intervine la sfârşitul unei perioade mai lungi de învăţare, la sfârşit de semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ. Se realizează prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o estimare globală a rezultatelor, pe perioade lungi. Este centrată pe o evaluare de bilanţ, regrupând mai multe unităţi de studiu.
Evaluare a preşcolarilor se poate realiza prin mai multe modalităţi a căror eficientă variază în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de structura personalităţii lor şi de resursele didactice de care dispune educatoarea. În continuare vom analiza câteva modalităţi de evaluare ale preşcolarilor ele variind de la un cadru didactic la altul, dar având acelaşi principiu: nevoia de a înregistra progresul şi de a sunţine demersul spre nivelul următor, pentru că, evolutiv, preşcolarul cunoaşte salturi importante pe toate planurile în perioade de timp specifice fiecărui copil, educatorul făcând posibilă dezvoltarea plenară şi armonioasă a acestora prin coordonarea procesului instructiv educativ cu nevoile, interesele şi priorităţile celui instruit la momentul prezent.
Observara copiilor în timpul regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică, de durată a conduitei în situaţii variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui plan, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psiho-pedagogic.
Convorbirea este un dialog între educator şi copil după un plan de întrebări, urmând consemnarea răspunsurilor şi interpretarea lor.
Testul este o probă standardizată care furnizează date despre caracteristici psihofizice din diverse planuri.
Studiul produselor activităţii oferă date însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a intereselor, a aptitudinilor, a motivaţiilor copiilor. Se studiază desene, obiecte confecţionate, colaje, picturi, model.
Probele orale sunt cele mai utilizate metode de evaluare din grădiniță. Acestea oferă o interacționare directă între educatoare și copil. Sunt flexibile și pot alterna întrebările în funcție de calitatea răspunsurilor. Probele orale oferă copilului posilbilitatea de a formula răspunsurile libere, fără a le structura; poate să-și justifice răspunsul.
Portofoliul este o metodă de evaluare care înmagazinează date despre progresul copilului, poate fi considerat ca o „carte de vizită” a preșcolarului. Tipuri de portofolii:
- portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante lucrări);
- portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul activităţii);
- portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate, etc.)
Portofoliul poate cuprinde: o listă cu comportamente așteptate; observații asupra evolutiei copilului; lucrari ale acestuia; poze cu sarcini/activitati pe care acesta le-a dus la bun sfârșit pe parcursul anului școlar, rezultate ale activităţilor extracurriculare (diplome la diverse concursuri) s.a.; În concluzie, portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a copilului ci, poate fi reprezentativ pentru crearea unei imagini pozitive asupra unei grupe sau a unei grădiniţe.
Printre metodele şi procedeele interactive de fixare şi evaluare a cunoştinţelor utilizate în grădiniţă, se înscriu următoarele: turul galeriei, scaunul autorului, piramida, ghicitorile, tehnica fotolimbajului, ciorchinele, posterul, blazonul, Diagrama Venn, Examinarea povestirii, Jurnalul grafic, Harta conceptuală / cognitivă, Tehnica florii de nufăr, metoda colţurilor, tehnica analitico-sintetică, cubul, turnirul întrebărilor, cvintetul, R.A.I.
( Răspunde. Aruncă. Interoghează.), jurnalul grupei. Acestea fiind recomandate ca abordare modernă a învăţământului timpuriu, a cărei faţă s-a înnoit constant prin colaborarea tradiţionalului cu pedagogiile altenative şi adaptarea la cerinţele şi mijloacele moderne de lucru.
Educaţia presupune progres, evaluarea este instrumentul de cuantificare şi conducere a preşcolarului spre evoluţie, fiindu-i educatoarei cea mai la îndemână metodă de control şi analiză a demersului pedagogic, în vedere atingerii finlităţilor proiectate şi formării copilulului pentru o integrare optimă în următorul modul evolutiv, şcoala.
Educatoarea se găseşte de cele mai multe ori în situaţia de a trasa o cale nouă acolo unde toate drumurile îşi au doar început, sau parafrazându-l pe Ralph Waldo Emerson putem spune că educaţia nu constă neapărat în a merge unde te duce drumul, ci, mai degrabă, să mergi pe unde nu există un drum şi, tocmai pe acolo, să laşi o urmă.
Bibliografie:
Ausubel, P. D., Robinson, R. F.( 1981) – „ Pedagogia secolului XX. Învăţarea în şcoală”, București, EDP.;
Chiriac, Maria-„ Evaluarea- ghid al activității din grădiniță”- studiu ștințifiic
Comenius, J., A. ( 1970) – „ Didactica Magna” Bucureşti, EDP;
Cucoş, Constantin – „Pedagogie” ediţia a II a revizuită şi adăugită, - Iaşi, Polirom, 2006;
Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti, DPH, 2009