Se framanta in mine aluaturi surprinzatoare din faina de reverie treaza, stropite cu lacrimi de emotie intensa si condimentate cu iubire.Voi pregati cele mai desavarsite deserturi , pe care le voi boteza, viata, si am de gand sa consum fiecare felie din dulcele meu cu placere si nespusa bucurie.
Avand in vedere ca am la indemana materie prima mai mult decat suficienta, sufletul meu infinit, voi coace prajituri in caldura inimii mele pentru imensitatea mea si a lumii, pentru eternul din toate, care in fata foamei margineste totul. Vom trai cu viata brat la brat, ca izvor de rasfat cotidian, ca prietena si hrana spirituala, nu ca povara si sete pentru tot ce pare de neajuns si insuficient.
Daca am deveni cofetari, apoi maistri cofetari si apoi ilustri manuitori de resurse vii in vederea obtinerii dulcegariilor existentei, oare ne am contamina cu fericire? Oare am putea tine surplusul de hormon al placerii in controlul unui trup limitat si al mintii ce-ngradeste. Eu banuiesc ca undeva exista un retetar, scris de un maestru al deserturilor cotidiene, unul in care pentru fiecare doza de gust amar si trist, exista un remediu ce destinde si da echilibrul mult dorit. Dar cum sa avem acces la macar o reteta a acestui maestru?
Daca v as spune ca el si a gasit un loc in fiecare din noi, un loc adanc, mai greu de accesat, unul in profunzimile constiintei, ce, culmea, se revarsa peste noi in instinctul prim, oare ati crede. Da, in noi s a refugiat maiestria unuia, mai multor sau tuturor celor ce-au gasit ca viata este un sir al deliciilor si ca echilibrul vine din masura in care prepari si consumi felia de existenta.
Cei lacomi se vor infrana. Flamanzii isi vor desfata papilele iar cei insetati vor gusta din apa vie. Promisiuni ce stau in noi. Dar cum, cum le vom implini. Nu e simplu, este vorba de a ne organiza in asa fel incat sa gasim calea spre propriile lipsuri sufletesti. Degeaba hranesti pe cineva saturat sau dai de baut inecatului. Nu, trebuie sa intelegem ca fiecare poate cofetarii din deliciile propriului spirit pentru el si cei din jur si invers, pana la infinit si inapoi, fara urmari ca o cadere in iluzoriu, nu, bucuria zilnica este cea care trebuie sa definesca fiecare existenta, de ce sa fim fericiti ca am redus intr-o zi noianul de probleme, nu, sa fim fericiti ca suntem mai bucurosi azi ca maine vom fi si mai mult, pana ce vom avea acces la vocea ce va scoate retetarul.
Mi-as putea imagina viata pe Pamant ca o cofetarie uriasa in care unii tot pregatesc delicii altii le savureaza, gratis, dar toti invata mecanismul de productie, asa ca se lucreaza n schimburi, pana ce toti, toata planeta si a luat portia de dulce necesara savurarii fiecarei zile. Am invata sa impartim, sa impartasim si sa ascultam de sinele acela care ne invata ca in noi exista resurse ce pot face un Candy Bar din experiantele traite cu gust de curcubeu pe cerul sufletului.