La marginea unui sat de munte locuia o familie numeroasa ce era la pragul subzistentei. Parintii munceau la padure si copiii ajutau prin sat, diversi oameni la treburile casnice, pentru a si lua hrana sau carti pentru scoala. O, da, copiii, toti trei mergeau zilnic la scoala din sat si iubeau sa citeasca si sa asculte, seara inainte de culcare povestile bunicii. Bunica era preferata lor.
Ea i odihnea dupa o zi de scoala si munci istovitoare si ii alinta cu cate ceva dulce si bun, luat din putinul ei.
Intr-o zi in usa casei se auzira batai slabe. Bunica singura acasa deschise usa si in fata ei aparu un tanar inalt si frumos care parea ranit dar cu toate acestea avea langa el un cufar mare si greu pe care parea sa l fi carat, insa nu l mai putea duce dupa atatea, cate i se parea bunicii, sa fii indurat. Batrana l a poftit pe baiat in casa, el a refuzat cerand o cana de apa. Desi putea fi periculos batrana a insistat sa i ofere ajutor tanarului ranit, dar acesta a cerut apa si atat. Ingrijorata si induiosata de suferinta acelui necunoscut batrana a fiert un ceai de leacuri de ale ei. Baiatul, care statea sprijinit in prag, a primit fiertura si a baut o, dupa ce batrana i a spus ca l va ajuta sa si recapete din puteri.
Dupa vreun ceas in care tanarul s a odihnit si, cu ochi rugatori, a pastrat tacerea deplina de parca ar fi avut vreo taina de nespus, ce impunea ca cea care i facuse binele sa nu o stie, chiar de ar fi fost indreptatita sa o ceara, asa ca o lamurire, voinicul, cu forte mai proaspete si, parca fara a mai fi asa de lovit ca la prima vedere se ridica. Cufarul greu si vechi ii era deja pregatit pentru o noua calatorie. Batrana il urmarea din pragul casei si astepta cu rabdare sa vada sau sa auda vreo poveste captivanta, pentru ca acestea erau deliciul ei, mai ales ca le savurau nepotii, si ii ofereau motiv de bucurie in singuratatile zilnice.
Tanarul s a apropiat si i a zis:
– Multumesc pentru bunatatea dumitale! Eu sunt un fiu de imparat si am pornit prin lume cu gandul de a mi implini dorintele. Adica, ceva mai mult de atat, de a mi trai visele. Sa materializez fiecare nazuinta, asa incat la batranete sa nu am regrete ca am visat ceva si nu s a implinit. Uite cufarul asta greu, ce mi aduce o mie de necazuri, pentru ca toti cred ca e vreo comoara ascunsa n el, este, de fapt, cel in care mi duc toate visele neimplinite. Cum indeplinesc cate unul el se usureaza. Dar pana le voi materializa toate, mai am de trait ceva. Totusi, pe langa viata in puf de la palat, aventura asta e minunata.
Batranica il privi cu ochii blanzi si plini de lumina anilor trecuti. Parea sa stie multe despre vis si cum el poate ajunge realitate, deopotriva cum ridurile ei puteau ascunde griji si suferinte nespuse in cautarea caii de a si implini chiar si o nevoie simpla, d apoi un ditamai idealul, sau vreo euforie. Masura tanarul din cap pana in picioare si ii spuse:
– Cu totii visam. Si as putea spune ca o viata este mai mult vis decat realitate, avand in vedere ca, de cele mai multe ori ne lasam condusi de propriile dorinte si construim in jur un univers amprentat de o atitudine usor egoista. Te intreb atat: pentru ce ti porti visele inghesuite n cufar, de unul singur?
-Pai cum altfel sa le implinesc, sau sa ma implinesc. Odata ce cufarul se va goli eu am sa stiu ca mi am atins scopul vietii. Voi fi poate batran, dar visele implinite imi vor aduce alinare si bucuria unei vieti depline. Vezi eu sunt un aventurier. Un idealist. Si desi cufarul mi a fost dat in dar de femeia pe care am refuzat sa o iau de nevasta la palatul tatalui meu, acum zece ani, eu stiu ca nu i un blestem este cel ce da sens vietii mele.
-Daca vrei sa ma asculti un pic poate vei gasi alte raspunsuri pentru aceasta sarcina existentiala pe care ti ai imbratisat o cu supunere oarba. Esti tanar, foloseste ti puterea sa iubesti, banuiesc ca visezi la o iubire. Cauta sa afli in ce fel visele implinite aduc iubiri fericite.
-Eu visez sa traiesc aventuri despre care sa se scire carti, sa descopar locuri noi, comori si fiinte supranaturale, vreau sa prind hoti si sa salvez printese, sa fiu erou si sa fac mult bine, sa implinesc dorinte.
-Dar mereu ale tale vor fi pe primul loc. Vreau sa spun ca vei fi eroul, ce si va indeplini misiunile de bine, cu egoismul de a si tot trai visele. Nu ti se pare ca poate ar fi fost mai bine sa te inconjori de oameni dragi, sa participi la binele comun si sa impartasesti bucuriile reusitei cu altii. Esti print, deci ce ai facut din visul tatalui tau de a i urma la tron, ce ai facut din visul mamei tale de a fi bunica, cum ai sacrificat iubirea unei fete ce te vrea de sot doar ca sa alergi prin pustiu dupa ce, dupa copilarii, dupa povesti despre tine in care tu esti cel mai putin prezent. Pui in scena propria viata. Dar rolul nu ti se potriveste de fel. Vezi tu, cufarul e un blestem. Dar el este si lectia, de care un print cu lumea la picioare, are nevoie ca sa aprecieze ca e predestinat unei existente privilegiate, si visele lui sunt pe jumatate implinite de inainte ca el sa fii aparut in lume. De zece ani cari povara proprilui egosim, simte te bogat si complet. Eu am trei nepoti. Suntem saraci si muncim de dimineata pana seara. Pentru noi un vis dureaza maxim o zi. Cateodata este iluzia unei nopti, o simpla portie din mancarea pe care nu ne a fost dat sa o mai gustam de mult, sau pentru cei mici jucaria mult dorita, sau incaltamintea fara gauri prin care frigul ataca piciorul. Asadar, daca vrei poveri, imparte puterea tineretea si vigoarea cu ideea de a ti cara cufarulcu vise in sus si n jos, daca vrei implinire du te acasa, creste o natiune, da oamenilor de mancare, canducand intelept, da nastere unui mostenitor al viitorului si visul de o viata, al nostru al tuturor, va include in definitie numele tau.
Privirea tanarului se lumina. Dintr-o data mainile i devenira usoare. Spatele i se indrepta. Era liber. Cufarul stralucea sub privirile lui si ale batranei. Sau poate doar ale lui. Apoi cufarul disparu. La fel si batrana. Si casa. Si nepotii. Dar se nascu un rege. Cu regina sa. Si o promisiune. Un vis, in care implinirea este doar pentru sine, e zadarnic, visul trebuie sa ofere posibilitatea de a imparti binele frumosul adevarul, el nu este o povara si o oglinda a propriior ambitii, el este aspiratia noastra spre perfectiunea divina.