Am crescut intr-un sat de munte unde aerul este puternic oxigenat si ozonat, unde fiecare sezon surprinde prin culoare , dar si prin izurile sale dintre cele mai intense ce dau fiecarei clipe o savoare si viata pura,ancorare in tot ceea ce reprezinta viu si natura.De dimineata pana seara, narile sorb avide clipele in care se deruleaza ziua noastra de aici, de unde parca timpul este calm, si verde, si bland, si are inaltimea brazilor si duritatea stancilor, din care te surprinde sunetul umed al vreunui paraias. Aici inaintezi in varsta o data cu bradul din curtea casei, joci la nunta cu cel impodobit la petrecerea din joia de dinaintea nuntii, iar de esti grabit si te cheama-albastrul inainte nuntirii, un brad iti pazeste crucea pana se usuca. In miresmele intense de padure si natura, fiecare clipa existentiala este ca un bulgare ce capata dimensiuni tot mai mari odata ce ajungi sa te identifici cu viul din jur, si te armonizezi cu partile din tine ce rezoneaza cu tot ce te inconjoara. Anii mei s-au scurs incet incet dar am sesizat pregnanta amintirilor despre locuri, oameni si evenimente prin prisma simturilor si variatiei lor sau combinarii acestora asa incat fiecare felie de aducere aminte sa ma transpuna parca in timp, in imaginatie, langa cei prezenti in trecutul meu, prinsa in momentul in care stau ancorate atatea intense trairi. De exemplu pe mamaie, mama tatalui meu, mi-o amintesc prin prisma mainilor ei cu degete lungi. Imaginea degetelor ei pe firul pe care-l torcea cu furca, degetele acelea ce ma scarpinau pe spate inainte de somn, pana ce ma declaram satisfacuta de scarpinatura de noapte-buna, toate senzatiile acestea sunt vii si triste cand se contopesc cu mainile slabe de boala ale ultimelor clipe ale bunicii, dar acesta esta cursul existentei, stiu ca am vie mangaierea calda mult mai pregnant, decat ultimele clipe de prezenta fizica ale ei printre noi. Pe tataie il port in suflet si-l vad cu ochii mintii, drept, in bata lui ciobaneasca, cu atitudinea sa independenta de Ilie Moromete, cu vorbele de duh si uitatura serioasa, care te facea sa te pierzi, dar masca o dragoste calda si sincera pentru noi toti. Pe matusa mea mi-o voi aminti mereu pentru vocea ei calda, atat de dulce si blajina, ce potolea raurile de-nversunare ale noastre, ale tuturor, ea fiind un mediator excelent intre mine si mama mea. In timp m-au amprentat oameni dragi, cu fete, voci, scrieri, muzici, idei, invatatura si iubire, dar am observat ca amintirile ce au o mare intensitate si dau senzatia autentica a prezentei acolo, a retrairii lor sunt cele ce au fundal olfactiv. Se pare ca, prin miros, sau asociat acestuia, fiecare senzatie traita devine mai vie si mai intensa, atunci cand ea este o amintire, intr-un moment ulterior.
Si-atunci se declanseaza-n mine un instrument ce detecteaza mirosul anilor. Poate parea o nebunie, dar copilaria mi-a mirosit, a lapte cu cacao, fan cosit, lamaita, liliac, trandafir, verde crud, brazi, umezeala izvoarelor si camera bunicii, aia in care vitelusul de doar o ora, nascut iarna, se odihnea pana se ridica pe picioare, jos langa dulapul cu oglinzi, din paturicile pregatite de mamaie. Sau mai apoi mirosul primelor parfumuri din scoala generala. Alea pe care ni le finanta tata, le imparteam cu mama si pentru care eram tare mandra sa primesc complimentele colegelor. Apoi, in primul an de liceu, am inregistrat mirosul cantinei, sincer nu-mi place nici acum,n mirosul cantinelor, mancarea la internat era delicioasa, dar cei ce te insoteau la masa erau nu tocmai agreabili. Primele parfumuri din liceu, ale primelor iubiri, senzatii noi si-apoi totul inmuiat in parfumul de tabac al ultimilor ani de liceu si al celor de facultate. Ca mult am mai fumat, si nici macar nu -mi amintesc acum, decat simtind la altii mirosul, ce azi ma sufoca ca si eu am mirosit candva asa, ba mai mult eram dependenta de gustul si mirosul tigarii, chiar peste vointa unor fosti prieteni. Ma rog, copilarii.
Azi, la 30 de ani, ma gasesc in izul prospetimii si-mi doresc sa ma asociez cu minti ce miros a idei aromate cu vigoare si condimentate cu lumina, pentru ca deschiderea mea spre lume cauta ca spre aceasta sa existe o usa deschisa, si eu doar sa-i trec pragul, topindu-ma in aromele ei de fundal, dar pastrandu-mi individualitatea.
Si poate ca in fiecare zi simtim izul vreunui an trecut si trecem indiferenti peste el, cu masca de protectie pe care o purtam din cauza evenimentelor prea iuti si valtorii in care ne pierdem identitatile. Poate, daca zilnic am reconstrui amintiri olfactive, mirosind, o floare, o ceasca de cacao cu lapte, un parfum mult indragit in trecut sau chiar si deschizand lada cu obiectele bunicii si strangandu-le la piept sa la simtim mirosul, de vechi si nou pentru timpul nostru grabit ce poate astfel, ne va lasa in pace dandu-ne libertatea de a ne imbratisa pe noi din orice timp si dimensiune, in echilibru cu exteriorul si interiorul. Traim continua trecere spre efemer si mirosim a lut tot timpul cat il calcam in picioare si, numai dupa, mirosim a vie amintire in sufletul celor lasati in urma.