Mi-am rujat sufletul cu cel mai rosu ruj. Mi-am coafat corzile inimii cu bucle lejere si mi-am tras peste intreaga personalitate rochia scurta si neagra ce avea sa ma scoata din anonimatul acestei seri. De unde era sa stiu ca tu-ti dadusesi cu gel peste corzile sufletului, cu parfum tare peste imbratisarea calda si te imbracasesi din cap pana-n picioare cu incredere, ce avea sa-mi curme respiratia la prima vedere. Fiecare eram gata de a darui totul dar, in profunzime, nimic din ceea ce era cu adevarat de daruit, eram doua papusi: Barbie si Ken fiecare frumos ambalata, dar rece si de plastic. Cum de am ajuns asa? Probabil, de fiecare data cand ne-am dus la o intalnire cu inima deschisa dar in tenesi si cu sufletul indragostit dar fara masina, ne-am luat cate o tranta de nu ne-am vazut si am gasit inima celui care urma sa ne iubeasca, asa cum eram, inchisa si rece.
Asa ca iata-ne azi. Cu ochii reci. Cu vibratii doar in telefofonul din geanta, cu singura dorinta de a fi impecabili si de a face o impresie pe cinste. Probabil va fi o cina superba cu rasete largi dar retinute, cu vin sau sampanie scumpa, cu vreun cadou elegant de-al tau la final si o invitatie la mine la o cafea, cu o dimineata de dupa in care gustul serii trecute e ca cel de ceara topita la capataiul unui suflet ce s-a pierdut. Si apoi vor veni multe astfel de intalniri pana intr-un tarziu, in care oboseala propriilor singuratati ne va ajunge pe amndoi, ne vom da mana si vom fi parteneri altora, pe acelasi principiu. Dar oare cat poti duce astfel de frivolitati?
Azi ma trezesc beata de atata artificial, azi imi descalt atitudinea de patofii cu tocuri de 19 cm, imi eliberez inima din cusca ei rece si departe de lumea dezlantuita, intorc oglinda si ma uit la interiorul meu, ignorand tot ceea ce fizic exista in mine, azi vreau sa iubesc, sa ma indragostesc. Cred ca e usor sa schimbi macazul, sa intri pe ruta spre profunzime dar sa gasesti partenerul care sa-ti fie alaturi pe drumul inimii, ei bine, asta este greu. Suntem dificili chiar si atunci cand ne dezbracam de toate artificiile inutile ale sufletelor noastre, chiar si atunci cand ajungem sa ne imbratisam propria natura, ne este greu sa gasim corespondentul trairilor noastre in vreun barbat sau vreo femeie.
Daca pe cerul meu s-a aprins un foc mare de artificii ce m-a scos pe mine din artificialul zilnic, ce a trezit in mine nevoia unei imbratisari calde, neseparate de vreo masa romantica a vreunui restaurant prestigios, ce m-a facut sa visez la doua maine ce tremura una in cealalta, la doua chipuri ce se unesc intr-un sarut, atunci inseamna ca trebuie sa urmez focul din mine spre a face ca spectacolul meu de lumini si culori sa nasca un raspuns in cineva-ul pe care-l astept. Daca nu vii, nu e nimic. Mi-e de ajuns ca am ajuns clipa in care m-am lepadat de mine cea inumana si rece, de mine cea cu mintea coafata pe ideea ca totul este trecator si inutil, ca doar bunul fizic naste bucurie, cand, de fapt, miliardele de emotii, ce se nasc in noi zilnic, sunt adevarata viata, fericire si implinire.
Azi m-am trezit indragostita de mine fara nicio urma de ruj pe buze, fara genele false, lentilele de contact colorate, extensiile de par sau tocurile puse sa accentueze silueta de sub o rochie scurta si neagra, azi m-am imbratisat pe mine si mi-am cantat in oglinda ca sunt frumoasa si sunt eu insami focul de artificii pe cerul vietii mele, eu fara artificiile atat de plastice ce ma pierdusera pe mine cea din interiorul meu.
Azi am plans, am ras si m-am bucurat, am dat si am primit am pierdut si nu m-am suparat, am ajuns la timp la intalnirea cu o noua iubire si am gasit calea spre adevarurile mele, ce-mi vor elibera fiinta si-mi vor potenta personalitatea. Azi ma iubesc si iubesc.
Azi sunt completa.
Azi sunt fericita.