ţi am zis vreodată, suflete
că m-ai pictat cu dor albastru,
că mă doare talpa de la mers
spre Mecca-n care te-ai ascuns
şi nimic nu mi e de ajuns,
şi la nimic nu am răspuns.
azi calc pe urme de multe şterse
şi mă orbeşte-un soare roşu,
mă simt bătrân şi simt fărâme
din mine se desprind
şi joacă-n horă fără cânt.
te rog, mai stai,
din când în când,,
mai lasă-mi scris câte-un cuvânt,
să pot să aflu înspre tine
o cale din pustiu de mine.