M-am intalnit cu ea intr-o vara si ne-am dat de atunci mana pentru totdeauna. Val dupa val,marea mi-a dat senzatia ca este puntea mea de legatura cu profunzimile mele, caci la malul ei am trait cele mai frumoase experiente, mi-am gasit linistea si m-am gasit pe mine. Marea are darul de a te duce acasa. Atunci cand esti parca strain de tine, cand malurile tale nu au fost atinse de foarte mult timp, atunci gasesti ca fluxul si refluxul iti pot aduce intalniri cu tine insuti. Marea este un univers in care ca intr-o oglinda se rasfrange tot uscatul, seninul marii imbratiseaza albastrul cerului, unind pamant si apa, pesti si pasari in iubiri imposibile, dar de poveste.Dupa o noapte de nesomn, in care fiecare kilometru imi facea inima sa-mi bubuie de emotii, am ajuns la mare. Doamne, eram franta de oboseala, dar asa fericita. Aveam sa fim cazati pe plaja, intr-o tabara. M-am schimbat in costumul meu de baie, si m-am pus la plaja, dormind sub cerul senin, soarele fierbinte si infuziile de aer sarat, cu sunetul valurilor, am uitat de faptul ca nu eram deloc bronzata, m-am cam ars, dar dupa vreo doua zile bronzul definit mi-a devenit foarte drag.
Seara ne intalneam pe plaja, la foc de tabara, cantam, recitam poezii, ziua la plaja, noaptea aveam radioul langa noi, discoteca in aer liber, dar nu am ratat vizita si in alte statiuni, noi fiind in Eforie Nord.
Trebuie sa recunosc, Mamaia are farmec occidental si deopotriva exotic, dar am ramas cel mai mult indragostita de Eforie Nord, poate fiindca am gasit-o mai linistita si mai putin de fite, asa mai umana. Azi cand stiu ca vine vara, narile se umplu de mirosul sarat, in urechi incep sa se sparga valuri si ochii mei viseaza la infinitul verde azuriu, la cer si apa unite intr-un orizont care pare atat de aproape, de parca am putea sa-l atingem.
Rasaritul si apusul soarelui la mare sunt doua spectacole, doua momente de sublim al naturii, asa asezat pe plaja umeda, cu briza racoroasa si mirosul marin, privind inaltarea sau coborarea astrului vietii, iti pare ca daca s-ar putea ca timpul sa se impotmoleasca pentru o viata in vreo scena existentiala, atunci aceasta este cea mai potrivita. Pescarusi, alge, meduze, lumina, caldura, apa, cer si oameni in vacanta, rasete, infiriparea unor prime iubiri si maini ce deseneaza inimi pe nisipul umed, impreuna cu castelele de nisip ale copiilor, ce au zidurile pavate cu scoici, dau atmosferei specific de festival estival. Bagajul cu griji si dezamagiri, cu probleme cotidiene s-a ratacit de tine in drumul spre litoral si ai ramas tu si cu marea, iubindu-va toate defectele si scotandu-va in evidenta sufletele ale caror profunzimi sunt egale si se oglindesc una in cealalta.
Pana sa ma reintalnesc cu ea, cu mare, am vise repetitive in care ma plimb pe plaja, in care ma pierd in multimi relaxate ce zambesc si simt valul peste piciorul dezlegat de drumuri lungi pe cai muritoare, in care ridic castele de nisip si desenez pe nisipul ud semnul infinitului, pentru ca daca universul nu are capat, eu as vrea ca oriunde in orice loc sa existe un refugiu de val cu val, care sa-mi poarte sufletul leganat in somn dulce cu preaplin de iubire si echilibru.
Voi urma drumul spre mare si anul asta si poate voi inscriptiona in calendar in orice an cateva zile pentru a sarbatori cu ea, prietenia mea, caci valul ei dezleaga, ca un duhovnic, orice pacat cotidian, oferind linistea undei sarate si odihna, cantecului apei, pentru a vindeca nodozitatile si cocoasele existentiale.