Patriotismul-cum reușim să evidențiem această valoare prin activități în grădiniță

 

      Având în vedere că educația timpurie este profund normată de ideea de conținut axiologic,

așadar fiecare din conținuturile, acțiunile și demersurile noastre de a educa, se realizează în jurul ideii de a promova valorile, care ne definesc, pe noi și care le vor fi adăpost copiilor în alegerile ulterioare, o educație în acord cu ideea de viață de calitatate, racordată la realitate și respect mutual, pentru sine, alții, natură, identitate națională este o educație solidă, pentru un viitor mai bun.

        Iată că în luna ianuarie a lui 2024, și-a deschis brațele către noi, un nou an, noi rezoluții, noi idei și proiecții asupra demersului nostru pedagogic. Această lună ne aduce cel puțin două din datele de reper foarte importante ale culturii și identității naționale românești, 15 Ianuarie ziua poetului național Mihai Eminescu, apoi 24 Ianuarie, Ziua Micii Uniri, ce a fost mică în raport cu al doilea eveniment unificator, dar a fost de proporții colosale în istoria noastră, fiind începutul existenței României timpurii, al ideii și dezideratului împlinit al unității de neam, de limbă și de teritoriu.

      Așa este, dacă pe Eminesc îl putem sărbători cu un recital și chiar cu versurile cântate ale poemelor sale, noi educatoarele trebuie să fim destul de inspirate și creative în a celebra celălalt eveniment de ianuarie, trebuie să căutăm prin tolba cu minunate idei, prin cutiuța cu jocuri, să scoatem la iveală acele activități ce îi vor face pe copii să se simtă patrioți.

     Iată, cum propun  eu ca prin zece acțiuni, să celebrăm această zi atât de importantă:

  1. Pregătim de la începutul săptămânii centrul tematic și explicațiile atât de frumoase pentru însemnele naționale, pentru steag, imn, pe care-l vom audia și cânta, așa cum obișnuim în majoritatea dimineților, să cânți imnul, consider eu, este un prilej de a te mândri că ești român, iar versurile, deși mai dificile, odată știute își vor afla conotațiile la vârstele mai mari, când preșcolarii de azi, elevii de mâine se vor lăuda, că știu imnul de la grădiniță chiar. Le vom vorbi copiilor și despre stemă, despre culorile tricolorului, despre harta României și regiunile ei istorice. Putem să avem și figuri de domnitori la centrul tematic, și bineînțeles poza lui A.I.Cuza.
  2. Vom alege pentru momente ale zilei de până în data celebrării, anumite jocuri, formulări, care trezesc spiritul național: eu sunt pui de românaș și sunt mândru că-s urmaș al lor al tuturor și de-aceea o să... iar aici copiii fac diverse activtăți sarcini și jocuri. De asemenea se poate pune în pieptul copiilor o insignă cu drapelul, copiii o vor purta toată săptămâna.
  3. Amenajarea centrelor, se face ca pentru a celebra bucuria de a fi român. Putem folosi păpuși în costume populare, apoi la Bibliotecă harta Romaniei, carte cu Moș Ion Roată, imagini cu domnitori, la centrul Știință harta puzzle, figuri geometrice de sortat pe culorile tricolorului, de numărat regiunile istorice, centrul Artă va avea plastilină în culorile roșu, galben și albastru, fișe de colorat, creioane, hârtie creponată, pentru activitate creativă în ton cu sărbătoarea, Centrul Construcții va avea conectori și cuburi în cele trei culori. Imagini cu clădiri importante ale României și sarcina de a le face o reproducere sau reinterpretare proprie din cuburi de lego sau de lemn, la centrul Nisip și apă cu făină ulei și niste colorant alimentar putem să realizăm nisiă tricolor, sau dacă vrem putem folosi paste si colorant alimentar si puțină apă călduță, la Joc de Rol, punem costume populare, o ie, un brâu, muzică tradițională și poate chiar unele ingrediente pentru preparate tradiționale, adică de exemplu putem pune foi de hartie, pe care copiii să le umple cu hârtie creponată mărunțită, ca să arate ca și când fac sarmale pe care le pot pune în  oala de lut ce se alătură recuzitei.
  4. Punctul patru ține de activitățile de rutină. Aici reiau ideea de a se intona imnul la Întâlnirea de dimineață, înainte de gustare să se stabilească o listă de preparate tradiționale românești, din care să se aleagă favoritele copiilor. La tranziții vom folosii expresii și joculețe cu Românașii. Românașii fericiți, către centre sunt poftiți/ cu gustarea sunt serviți/ la semincerc sunt poftiți!
  5. Activitățile experențiale sunt concentrate pe ceea ce ar fi mai relevant, eu de exemplu aș realiza un joc despre România, joc cu jetoane, în care avem diferite simboluri și elemente pe care le extragem și explicăm. Putem realiza și joc dramatizare sau activitate de lectura educatoarei pe textul Moș Ion Roată/ joc de mișcare Hora Unirii, Concurs de talente.
  6. Punctul șase este dedicat ideii de a consolida ce ai realizat, adică de a aplica feedback pozitiv, de a întreba și a sonda ce a plăcut, ce s-a reținut, ce s-ar mai vrea repetat. Putem, face această consolidare prin joacă spune pui de românaș ce știi despre...cântă-mi pui de românaș imnul... spune-mi culorile drapelului.
  7. Trebuie să fie în data de 24 Ianuarie o atmosferă de sărbătoare, copiii să fie fericiți să înțeleagă că este o ocazie fericită, cât este de importantă țara noastră și să înțeleagă că toate emoțiile lor pozitive vizavi de activitățile acestor zile de celebrare a Micii Uniri se numesc patriotism.
  8. Explicăm termenul de patriot de la patrie și de la ideea că trebuie să îți iubești identitatea națională, adică țara ta este cea care spune cine ești tu, iar tu prin aportul la societate, poți fi un plus valoare țării tale.
  9. Realizăm un moment în care vizionăm un filmuleț sau mai multe despre evenimente istorice, citim imagini cu domnitori, le vorbim copiilor despre vitejia lor.
  10. Îi ascultăm tot timpul pe cei mici, ei sunt atât cei pe care- i ghidăm să fie patrioți, cât și cei care ne ghidează nouă demersul spre această finalitate.

      Pentru o Românie a unui mâine plin de frumos, pentru o Românie a respectului și a responsabilității să dăm lui astăzi valoarea cea mai mare, aceea a prezentului care ne este călăuză spre a călători cu lecțiile trecutului în suflet și minte spre viitorul, ce este asemenea ochilor senini ai celor mici, sau așa cum ni-l dorim, cald, pașnic și liniștit.