Vocea cărților

                                    15 februarie Ziua internațională a lecturii

                                                                Eseu

 

Dacă aș putea spune ceva despre toate cărțile pe care le-am atins este că acestea, m-au fascinat cu fiecare filă, deși unele au fost tăioase, la propriu și știți că hârtia taie adânc, dacă aș putea să aduc în fața unei audiențe câte o idee din multele mele călătorii în lumea lecturii cu cartea dinainte, mi-ar trebui ceva timp și multe resurse mnezice, dar dacă vorbesc azi, o limbă, aceea fiind româna, dacă vocea mea este azi cea care răzbate în română și se lasă auzită și de multe ori urmată ca indicație, ca soluție, ca resursă, aceea este pentru că vocea mea, este VOCEA CĂRȚILOR, pe care eu le-am citit și recitit, încă de la clasa grădiniță în imagini, după textual, din clasa I.

Trebuie să înțelegem marele dar pe care îl avem. Atât în perioada de antepreșcolaritate, cât și în preșcolaritate, avem oportunitatea de a construi minunata legătură de prietenie a copiilor cu cartea. La început e o carte cu sunete, culori, texturi, copilul o atinge, ascultă, miroase, o mestecă dacă e cauciucată, el este în stadiul senzorio-motor, după opinia lui Piaget, marele psihopedagog al vârstelor, apoi copilul vine la creșă/grădiniță, spre anii mai mari de grădiniță descoperă textul scris, conectează semnele grafice de imagini, citește imaginile, apoi are loc recunoașterea alfabetului, cu mândrie copilul își citește numele, și-l scrie, după aceea  poate citi primele cuvinte monosilabice, are acum puterea de a asculta lecturi mai ample, redă din memorie textele ascultate, ia cartea citește pentru deliciul personal, adăugând cu spirit ludic și imaginație, vocea sa fiecărei povești, ce cândva i-a fost reper ca el să aibă această voce.

Cărțile ne dau voce, ele ne învață ce au trăit alții, dar ne atrag în caruselul de emoții, în care noi ne substituim cu empatie altora, dorim să înțelegem și creștem, de mici, captivați de personajele pozitive, de finalurile fericite și faptele bune.

Dacă educatoarea și învățătoarea sau educatorul și învățătorul îl ajută pe copil să își aleagă cărțile pe care, personalitatea sa le-ar putea transforma în ecoul spre lume al eului atât de dornic să răzbată, și să amprenteze, cu propria voce auditoriul general, atunci, aceștia dintâi sunt cei ce fac o selecție rafinată a ceea ce va răzbate din adâncurile unei ființe venite mute, ca o legbădă, și plecate mai apoi cu voce de înger, cu repertoriu capabil să aducă  atenția și ascultarea prin receptivitate a celorlalți.

 Avem datoria să dăm copiilor glas, iar acesta se va transforma treptat în voce, ritmată, acordată relațional, socio-empatico-emoțional, avem datoria, să lăsăm să răzbată prin vocile noastre mai întâi poveștile din diferitele cărți pe care le lecturăm copiilor, apoi ei vor găsi propriul tempo, propriile acorduri și armonii, pe care să vibreze fonetic, știu sună cam filosofic, dar până și aceste cuvinte scrise în acest eseu sunt tot o voce, cea interioară a mea, care după ce a săpat adânc în sufletul atât de îndrăgostit de lectură, a scos la iveală fiecare din cuvintele de mai sus, pentru a convinge, că noi cei de azi, adulții suntem vocea cărților citite până în momentul acesta, iar ei copiii de mâine tot din lectură își vor naște un glas, apoi o voce.

Să oferim copiilor darul minunat de a se exprima, de a se înțelege și a se explora comunicațional.

Fiecare carte este ca un amplificator de sunete pentru trăiri, idei și principii, pe care odată verbalizate copilul  și le va asuma, le va transforma în propriul sistem axiologic, devenind el însuși capabil să dea acest dar din dar, ca raiul să aducă și alte voci firave, la calitatea de interpreți de clasă ai unor partituri a căror eleganța doar lectura, ca obicei, poate să o definească.

Ești suma tuturor cărților citite, nu contează domeniul lor, tot ceea ce știi, există în tine pentru că cineva te-a învățat sau tu însuți ai deprins fiindcă era scris undeva, de alții, care la rândul lor, după ce au învățat au generat conținut, tot așa ne putem duce până la originile umanității, la picturile rupestre, care redau experiențele tribului, ca exemplu pentru cei tineri.

Așadar cartea este izvorul nesecat de prospețime al oricărei minți, ce se vrea adăpată din cunoaștere pură, ea este sursă și resursă și merită prețuită și respectată cu fiecare bucățică.