Din sala de clasa se aude muzica vesela si parca niste batai de inima, accelerate, cred ca, doamna educatoare are mari emotii si cum sa nu aiba, cand isi va cunoaste sau reintalni noii si vechii prichindei. Azi gradinita si-a luat alaiul de septembrie, s-a imbracat cu grija in frunze si elemente de toamna si asteapta cu fiecare coltisor, de la bancute si scaunele, la centrele tematice, pana la dulapul cu jucarii sa fie descoperita, cercetata si pipaita de fiecare pas, manuta sau privire, azi fiecare centimetru tanjeste dupa un pui de om, care sa-l insufleteasca si sa-i dea energia noului inceput. Doamna asteapta facand ultimele retusuri, mai umfla un balon, mai ajusteaza volumul muzicii priveste pe fereastra spre poarta, pe care spera sa intre copiii, ce-i vor umple inca un an existenta, pe care-i va creste si alaturi de care ea va creste din toate punctele de vedere. Sunt noua ani de cand in fiecare toamna ea deschide bratele si portile sufletului pentru fiecare generatie, noua ani cu incercari si evenimente fericite cu munca si atentie si cu investitie sufleteasca in fiecare dintre copii, pentru ca in ea exista ceva din toti cei care i-au inseninat cariera si-n fiecare capil exista, spera ea, amintirea educatoarei, amintire calda si care tradeaza dorul de a fi copil, de a te juca si de a iubi cu tot sufletul.
Iata-i pe cei dintai veniti, sunt atat de mici ca abia se vad de dupa buchetul de flori, pe care-l poarta cu mandrie si usoara stangacie, atat de dulce si parca doamnei ii vin in minte toate celelate zile de septembrie in care i-a tot primit, an dupa an si azi, timpul iar se opreste cu un nod in gat si inima, care o ia la sanatoasa, atunci cand manuta mica se intinde sa cuprinda, intr-o imbratisare calda, umarul aplecat al ei. E-atata dragoste in ochii unui copil, atata profunzime incat, copilaria-i pare unei educatoare, curcubeu pe cerul vietii, iar ea e responsabila sa pastreze culorile vii ale acesteia, pentru fiecare din copii, prin joc si armonie. Unul cate unul umplu clasa cei mici. Sunt fetite cu rochite si baietei, ce se reped la baloanele pregatite, sunt fiecare gata sa paseasca in lumea minunata a gradinitei, unde prietenia este muta, unde nu exista diferente si decat uneori mici neintelegeri pe care le solutionam echitabil, tot jucandu-ne, ca de aia suntem copii.
Cei mai mari dintre copii povestesc aventurile vacantei. D. spune sus si tare ca a folosit oja mamei, pe post de ruj, pentru ca aceasta a refuzat sa-i dea rujul si aventura de la mare cu valul care a dat-o peste cap. I. se agata de gatul mamei si inca nu e gata sa ramana in bratele doamnei pana nu va gasi siguranta din cele materne, asta se va intampla in cele din urma, toti copiii reusesc sa faca pasul si sa-i transfere educatoarei ceva-ul acela din mami de acasa, in mami de la gradi. Au fost copii ca G. care i-au zis jumatate de an doamnei, mami, pentru ca ei nu stiau sa se exprime, acest apelativ i-a scuturat corzile educatoarei de multe ori, ea simtindu-se si mai atasata de cei mici, ca o mama de cariera.
Sunt unii mici, mici care plang dupa familial si familiar si care trebuie iubiti mai mult in primele zile, care trebuie tratati cu grija si atentie sporita, fara a lua din portia celorlalti, totusi, educatoarea a invatat sa gestioneze tot felul de mici crize si cu grija desprinde manutele emotionate din jurul gatului mamei sau al tatalui si-i le conduce spre dulapul cu jucarii, unde copiii se transpun in universul tuturor posibilitatilor, unde un rand de scaune e un tren, unde un bat e un cal, un cub temelia unui castel si o papusa o printesa. Doamna a inteles ca fiecare copil este asemenea unui bobocel de floare, are nevoie de o doza de dragoste, atentie si grija pentru a se deschide intr-o minunata personaliate inflorita in plan fizic, psihic, emotional social si mental. Pentru a-i creste pe puisorii de om, trebuie sa ai o inima larga, in care sa poti cuprinde toata gama de sentimente si locuri pentru toti cei care-ti bat la portile sufletului, pentru ca, inca din prima zi, odata cu deschiderea usii gradinitei, doamna educatoare devine chipul de pe o pelicula a vietii celui mic, a debutului sau social, emblema amintirilor adultului de maine.
S-au deschis usi, s-au deschis inimi, s-au imbratisat suflete si s-au legat si reluat prietenii noi si vechi, gradinita fiind acel loc magic, in care timpul trece fara vreo grija, in care creativitatea si imaginatia si iuresul gandirii naive si sincere fac din fiecare activitate motorul descoperiri lumii, integrarii si revolutionarii viitorului. Usa unei gradinite este cea care se reflecta in constiinta doamnei, in cea a copiilor si in cea a parintilor, de aceea ar fi bine ca ea sa ramana vesnic deschisa, sa fim cu totii gata sa luptam pentru o copilarie colorata, cu bucuriile si surprizele unui ambient in care nu institutionalizarea conteaza, nu academicismul si regulile stramte, ci COPILUL. Pentru ca, si noi am fost cu totii ca ei in prima noastra zi de gradinita, cu genunchii moi de emotii ci cu ochii umezi dupa mamica, pentru ca le datoram tuturor copiilor un loc al prieteniilor fara limite si un spatiu de joaca cu posibilitati infinite de a-ti imagina si de a te transpune.
Iar la finalul primei zile, voinicii din grupa iepurasilor au decretat: veniiiiim si maine!