MICII ECOLOGIȘTI

 

 

 

 

 

 

SUPORT DE CURS OPȚIONAL

 

GRUPA MARE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 PROF. ÎNV. PREŞCOLAR : Băra Florentina Diana

 

 

 

 

 

 

 

                                                                Cuprins

 

 

 

1.Titlul și autorul și grupul țintă.

 

  1. Argument.

 

 

  1. Planificarea calendaristică, săptămânală, pentru Anul Școlar 2022-2023.

 

 

  1. Domenii de dezvoltare.

 

 

  1. Competențe vizate.

 

 

  1. Descrierea pe scurt a temelor săptămânale și a mijloacelor de realizare a acestora însoțite de Scopul proiectului desfășurat ca opțional cu grupa mare la G.P.N. Valea lui Stan.

 

 

  1. Concluzii.

 

 

  1. Bibliografie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  ARGUMENT

 

       Am optat pentru a realiza la grupă un opțional de ecologie cu infuzii din temele de studiu săptămânale, corespondente celor cinci module ale anului şcolar

 2022-2023, deoarece consider că a insista pe ideea de a trăi în armonie unii cu ceilalți şi, apoi, noi cu mediul şi tot ce ne înconjoară este un ideal ambitios, ce corespunde idealului impus de etapa aceasta a existenței noastre pe Pământ.

       Îmi propun să formez copiilor responsabilitatea pentru faptele noastre ale tuturor, să-i ghidez şi să le evidențiez faptul că suntem un ecosistem,  un tot universal, aşa încât fiecare act descătuşează sau înlănțuie cu binecuvântări sau dezastre, planeta noastră minunată.

       Vreau să subliniez că Planeta este cea care ne salvează şi adăposteşte pe noi, așadar, nu putem decât să o respectăm şi să o ajutăm sā ne fie casă pentru multe alte generații de acum înainte, pentru aceasta fiind nevoie de responsabiliate şi grijă.

      Consider că un mic ecologist desăvârşit trebuie să respecte tot ce este viu, de la el însuşi, igiena personală, a casei, a gospodăriei până la a trăi respectând adulții şi alegând responsabil ceea ce este nevoie să facă pentru echilibrul acestui minunat ecosistem.

        Copiii vor învăța prin materiale intuitive, jocuri şi activități practice şi variate.

        Scopul activității este formarea simțului responsabilității şi realizarea temeliei pe care să se fundamenteze deprinderile de a ajuta şi proteja natura, de a fi prietenul a tot ceea ce este, traieşte şi  respiră  pe Pământ.

      Propun pentru desfășurarea acestui opțional o varietate de activități care să le atragă copiilor și să le cultive dragostea pentru mediu și să le deschidă orizontul către imensitatea planetei, și bogăția bioritmurilor ei.

         Temele propuse sunt selectate cu atenție și încearcă să rezoneze cu tema săptămânală de la grupă, în dorința de a realiza o simbioză între cunoștințe și a sprijini ideea unei abordări holistice.

           Conform nevoilor grupei, intereselor celor mici, respectând opțiunea părinților care manifestă interes pentru abordarea alături de copii a acestei teme, acest opțional de Ecologie preșcolară, este realizat în vederea fundamentării ideii că noi, oamenii putem fii încă o gură de oxigen a planetei, deopotrivă cum trebuie să evităm trista și nefericita instanță în care noi suntem încă o sursă de poluare a acestei minunate, planete albastre, ce plutește în jurul Soarelui, cu grație, de milioane de ani și care este blândă, primitoare și ca o mamă, ce ne adăpostește la sânul ei, față de care noi, fii, acum că Terra e mai bătrână, pentru că ne-a dat resursele-i nenumărate, avem datoria să ne deschidem mintea și sufletul să o reîntinerim și protejăm.

 

 

 

PLANIFICAREA TEMATICĂ  ANUALĂ- GRUPA MARE

 AN ȘCOLAR 2022-2023

 

 

NR. CRT

SĂPTĂMÂNA/

ZIUA OPȚIONALULUI- MIERCURI

TEMA DE STUDIU

PROIECTUL

SUBTEMA

PROIECTULUI

TEMA SĂPTĂMÂNALĂ

MODUL 1

1.

05-09.09.2022

Evaluare inițială

 

 

 

2.

12-16.09.2022

Evaluare inițială

 

 

 

3.

19-23.09.2022/

21.09.2022

,,Cine sunt/suntem?”

,,Universul meu!”

,,Prezentarea opționalului”

 

4.

26-30.09.2022/

28.09.2022

,,Ne familiarizăm cu termenii de ecologie”

 

5.

03-07.10.2022/

05.10.2022

,,Citim despre surse de energie și resurse ale Terrei”

 

6.

10-14.10.2022/

12. 10.2022

,,Micii ecologişti mănâncă multe vitamine”

 

7.

17-21.10.2022

19.10.2022

,,Să ocrotim viața pe pamânt”

 

 

22-30.10.2022

  VACANȚĂ

 

 

 

MODULUL 2

8.

31.10-04.11.2022/

2.11.2022

,,Când, cum și de ce se întâmplă?  ”

,,Povestea Toamnei”

,,Din coșul toamnei.”

 

9.

07- 11.11.2022/

09.11.2022

,,Povestea unui măr”

 

10

14-18.11.2022/

16.11.2022

,, Ce rol au frunzele căzute?”

 

11.

21-25.11.2022/

23.11.2022

,,Ce miros are toamna?  ” –joc senzorial

 

12.

28.11.-02.12.2022/

29.11.2022-Marți

,,Când, cum și de ce se întâmplă?”

,,Obiceiuri și tradiții străbune”

,,România mea frumoasă și curată!”

 

13.

05-09.12.2022/

07.09.2022

,,Tradiții iubite de micii ecologiști-Moș Nicolae!”-Ghetuța din materiale reciclate

 

14.

12-16.12.2022/

14.12.2022

,,Cum îmbracă zăpada pământul?!”

 

15.

19-22.12.2022/

21.12.2022

,,În așteptarea lui Moș Crăciun!”-despre viața la Polul Nord/Sud

 

 

23.12.-08.01.2023

  VACANȚĂ

MODULUL 3

16.

09-13.01.2023/

11.01.2023

,,Când, cum și de ce se întâmplă?”

,,Iarna și bucuriile ei!”

,,În împărăția iernii!”-despre clima tării și rolul frigului în menținerea echilibrului românesc

 

17.

16-20.01.2023/

18.01.2023

,,Convorbire despre jocuri și activități de iarnă ce nu poluează mediul”

 

18.

23-27.01.2023/

25.01.2023

,,Cum este, a fost și va fi pe Pământ?”

 

,,Viețuitoarele Pământului”

,,Citim din enciclopedie despre Dinozaurii și lumea dispărută a lor”

 

19.

30.01.-03.02.2023/

01.02.2023

,,Viețuitoarele pământului( animale domestice, sălbatice)”-importanța echilibrului natural și antropic

 

20.

06-10.02.2023/

08.02.2023

,,Viețuitoarele apelor”-tipuri de poluare a mărilor și oceanelor-micii ambasadori ai râului Lotru și pârăului Valea lui Stan

 

21.

13-17.02.2023/

15.02.2023

,,Fram ursul polar”-povestea animalelor de la Zoo sau de la circ-tristețe și bucurie , dragoste și sacrificiu.

 

 

18-26.02.2023

   VACANȚĂ

                                 MODULUL 4

22.

27.02.-03.03.2023

 SĂPTĂMÂNA   ,,ȘCOALA VERDE”-

23.

06-10.03.2023/

8.03.2023

,,Cum exprimăm ceea ce simțim?”

 

Propria mea plantă în ghiveci-din sămânță la plăntuță!

,,Zâmbetul mamei”

24.

13-17.03.2023/

15.03.2023

,,Când, cum și de ce se întâmplă?”

,,Primăvară,

 bine ai venit!”

,,Primăvara natura se trezește!”-curățenie, ne șoptește!

 

25.

20-24.03.2023/

22.03.2023

-Gândăcelul- despre cum orice vietate are însemnătate și dreptul la viață

 

26.

27-31.03.2023/

29.03.2023

,,În grădină și livadă, ecologiștii vin grămadă, curăță și pregătesc totul ei îl povestesc”

 

27.

03-06.04.2023/

05.04.2023

,,Primăvară, bine ai venit!”- roata anotimpurilor, semnele primăverii

 

 

07-18.04.2023

   VACANȚĂ

MODULUL 5

28.

19-21.04.2023/

19.04.2023

,,Ce și cum vreau să fiu?”

 

,,Meseria/datoria de ecologist’’-convorbire dirijată

,, Ce vreau să fiu când voi fi mare?”

29.

24-28.04.2023

  ,,ȘCOALA ALTFEL”

30.

02-05.05.2023/

04.05.2023

,,Cum este, a fost și va fi pe Pământ?”

 

,,Reciclăm!’’

,,Călătorim pe uscat,apă și aer!”

32.

15-19.05.2023/

17.05.2023

 

,,Cine și cum planifică/organizează o activitate?”

,,Munca în timp!”

,,Cartea, prietena mea!”-Nu,tăierii de copaci!

 

33.

22-26.05.2023/

24.05.2023

,,Să măsurăm timpul!”-timpul trece planeta și mediul rămân, nimic nu se pierde, totul se transformă!

 

34.

29-02.06.2023/

31.05.2023

,,Cum exprimăm ceea ce simțim?”

 

În opinia mea…-exprimarea de idei pe diferitele teme parcurse în anul current la opționalul de față.

,,Copii fericiți ! ”

35.

05-09.06.2023/

07.06.2023

Evaluare sumativă

 

Evaluare sumativă.-galerie foto

,,Ce știu, ce am învățat?”

36.

12-16.06.2023/

14.06.2023

Evaluare sumativă

 

Evaluare sumativă. Povești în imagini

,,La revedere, grădiniță!”

 

17.06……

  VACANȚĂ                                                    

 

 

 

 

           Scopul acestui opțional este unul de natură formativă: vizez formarea unei viziuni și a unei discipline sănătoase în raportarea la mediul înconjurător.

Pentru fiecare dintre temele săptămânale voi face un scurt rezumat pentru a evidenț conținutul vizat și strategiile, metodele și mijloacele pe care le vom utiliza pentru a avea continuu rezultatele scontate.

       Domenii de dezvoltare:

  1. Sănătate și dezvoltare armonioasă.
  2. Emoțional-empatic.
  3. Cognitiv de cunoaștere și descoperire a lumii.
  4. Practic- creativ de utilizare a unor resurse pentru a obține prin imaginație creatoare rezultate inedite prin noutate și utilitate.
  5. Dezvoltare și coordonare motrică.
  6. Dezvoltarea imaginii despre sine și lumea din jur.

     

       Competențe specifice:

  1. Abilitatea de a se autoîngriji.
  2. Abilitatea de a îngriji mediul apropiat și, mai departe prin eaxtrpolare, mediul înconjurător.
  3. Abilitatea de a denumi și descrie informații, elemente, componente, fenomene și evenimente specifice.
  4. Abilitatea de a reinterpreta prin abilități practice resursele realității creând produse noi, inovații.
  5. Abilitatea de a dezbate și a descoperi argumente pe teme de mediu.
  6. Abilitatea de a participa activ și cu interes.
  7. Abilitatea de a se coordona emoțional-empatic cu colegii și cu conținutul fiecărei activități.
  8. Abilitatea de a fi responsabil de propriile acte și decizii.
  9. Abilitatea de a găsi utilitate și bucurie, respect și grijă față de localiatea noastră și elementele sale naturale.

      

 

  1. ,, Prezentarea opționalului.’’

Voi prezenta copiilor mascota de pluș: Planeta Pământ.

Voi realiza introducerea în opțional, prin jocul didactic: ,,Ce poți vedea  cu privirea ta? ,,- Jocul se desfășoară astfel: copiii vor fi cei care vor privi prin sala de grupă și vor analiza mediul ambiant, vom ieși apoi pe holul grădiniței, unde vor descrie ce  văd în jur, și după  în curte și vor descrie ce văd în curte și în afara ei, apoi întorși în clasă le voi explica despre faptul că, pornind de la ideea de mediu înconjurător, interiorul clasei, hol și afară, vom realiza câte o activitate săptămânală cu tema generică a Micilor ecologiști-explic termenul nou și le spun copiilor temele proiectului și activitățile din primul modul.

  1. ,,Ne familiarizăm cu termenii de ecologie.”

Pentru a ne familiariza cu termenii de ecologie, bioritm, biotop, ecosistem, planeta noastră Terra și medii de viață și cum le putem cunoaște și proteja: vom utiliza un Glob pământesc și o encicloăedie despre planeta Pământ. Vom călători în diverse locuri de pe Glob și vom analiza medii de viață și diverse probleme ce țin de ecologie și voi explica și introduce termenii cheie ai opționalului, cu exemple din enciclopedie.

  1. ,,Citim despre surse de energie și resurse ale Terrei.”

Această temă a fost selectată și propusă de mine pentru a-i învăța pe copii să conștientizeze că, pornind de la noi, oamenii, până la elemente de mediu statice, în tot și toate există resurse și surse de energie. Pentru tema aleasă mă voi axa pe ideea de corp uman și nevoia de a mânca pentru a avea energie, prin extrapolare asociativă voi spune că tot așa mașinile, becurile, avioanele telefoanele, tabletele, tv-urile, toate au nevoie de energie pentru a funcționa, apoi,  le voi arăta copiilor surse de energie: imagini cu sonde de petrol, cu uzine hidroenergetice, termocentrale pe cărbuni și cu centrale eoliene. Voi sublinia că tot astfel cum putem căpăta energie și din mâncare mai nesănătoasă, efectele fiind rele pentru organismul și corpul nostru, tot așa pământul poate primi energie din resurse care fac bine sau rău diferitelor medii de viață. Apoi vom încera să alegem energia verde: a apei, vântului, luminii solare, sau mareo-motrică, și vom urmări filmulețe pe
Youtube despre cât poluează mașinile pe combustibili petrolieri și voi prezenta varianta mașinilor electrice.

  1. ,,Micii ecologişti mănâncă multe vitamine.”

Pentru tema aceasta, voi veni în fața copiior cu un coș cu fructe și unul cu legume. Vom denumi fructele și legumele din coș, deși ele vor fi spălate în prealabil, le vom spăla din nou. Voi spune copiilor ce sunt vitaminele, printr-un film de pe Youtube, apoi vom identifica vitaminele din fiecare fruct și efectele asupra corpului nostru. Ex.: vitamina C ajută pielea, protejează sistemul imunitar, hrănește și stabilizează energetic organismul, usturoiul și ceapa sunt antibiotice naturale, ele creând un scut împotriva răcelii și gripei și a altor boli mult mai grave. Vom încheia activitatea cântând un cântec cu fructe și legume. Coșul cu fructe și legume va fi folosit la realizarea unei activități la clasă de educație pentru sănătate și vom face frigărui, pe care le vom consuma cu drag și cu grijă, pentru un aport optim de vitamine.

  1. ,,Să ocrotim viața pe pamânt!”

Pentru această temă voi sublinia faptul că, deși ni se pare că viața pe Pământ o reprezintă doar ceea ce suntem noi, oamenii, trebuie să înțelegem că viața pe pământ este mai mult decât atat, și că trebuie să protejăm întregul ecosistem din care facem parte, pentru ca și existența noastră să fie garantată de siguranță și confort. Vom citi despre viețuitoarele diferitelor medii de viață și cum le putem ajuta sau cât din ceea ce facem zilnic ajută natura din jurul nostru. Voi sublinia că și animalele, care ne sperie de exemplu: șerpi, insecte, sau urși, sau lupi echilibrează ecosistemul și de aceea nicio viață nu trebuie curmată, trebuie să respectăm teritoriul și dreptul la viață al tuturor ființelor planetei.    

  1. ,,Din coșul toamnei.”

Pentru tema din Coșul toamnei vom realiza o Memorizare: ,,Trece toamna prin grădini.,,

Trece toamna prin grădini

Și ne lasă tuturor,

Pomii de fructe plini

Și legume pe răzor.

În măr merele zâmbesc,

În păr pere-ngălbenesc,

Iar în nuc, ca și în vie,

Este plin de bogăție.

Coșul toamnei e bogat.

Ea mereu la toți ne- a dat:

Vitamine și gust bun,

Ca și-n anul de acum.   

  1. ,,Povestea unui măr.”

Voi citi copiilor povestea Mărului din livadă care traversând cele patru anotimpuri trece prin diversele schimbări sezoniere. Copiii vor aprofunda anotimpurile vor încerca să identifice stările emoționale ale mărului, de exemplu tristețea din  iarnă, când e fără frunze în ger, bucuria din primăvara la dezgheț și înflorire și vor trebui să desprindă ideeea principală: clima tării noastre temperat continentală de tranziție schimbă peisajul grădinii în patru tablouri cu specificul lor, acestea râsfrângându-se asupra a tot ce este sălbatic dar și antropic.

  1. ,, Ce rol au frunzele căzute?”

Pentru a sublinia rolul frunzelor căzute, le voi citi copiilor ,,Scrisoarea unei frunze ,,-o poezie pe care am scris-o pentru a explica ce se întâmplă cu frunzele căzute.

Dragă ramură de prun,

 

Iată că îți scriu acum,

De aici, de pe sol, jos,

Unde este chiar frumos.

Eu am stat în mugurel,

          Primăvara și-ușurel

          Eu în frunză m-am deschis,

          Vara am fost verde vis!

          Însă-n toamnă am simtit,

          Că sfârșitul mi-a venit,

          Început de iarnă rece,

          Ce credeam că nu mai trece,

          M-a întins covor sub prun,

          Să-ncălzesc și să îi spun,

          Că poate fii liniștit:

          Iarna trece în sfârșit!

          Eu din frunză de pe ram,

          Sunt acum mancare și-am,

          În mine și vitamine,

          Minerale și mult bine,

          Îi voi face până ce,

          Primăvară, iarăși e!

  1. ,,Ce miros are toamna? ”

Această temă va fi realizată prin joc semzorial. Voi aduce fructe și legume îi voi lega pe copii la ochi și ei le vor recunoaște senzorial: miros, gust kinestezie. Jocul completează ideea de toamnă bogată și nevoia copiilor de a savura bunătățile toamnei.     

  1. ,,România mea frumoasă și curată!”

Fiind în săptămâna cu 1 Decembrie, am adaptat tema pentru grupă în așa fel să ne încadrăm în tema săptămânală, dar și în cea a modulului. Vom vorbi despre țara naostră și vom da exemple despre cum păstrăm curate casa, curtea, străduța, Valea lui Stan, pârâul din localitate, și râul Lotru.        

  1. ,,Tradiții iubite de micii ecologiști-Moș Nicolae!”-Ghetuța din material reciclat.

Vom realiza la această temă ghetuța lui Moș Nicolae din materiale reciclabile: hârtie, plastic și chiar și bucăți de material din hăinuțe. 

  1. ,,Cum îmbracă zăpada pământul?”

La această temă vom discuta despre nevoia pământului de a se îmbrăca și proteja de gerul iernii, cu un strat considerabil de zăpadă. Această zăpadă are un rol decisiv în creșterea și protejarea grâului semănat toamna, care grâu este sursa noastră de hrană, pentru că măcinat devine făină, apoi, cocă, apoi pâine.

  1. ,,În așteptarea lui Moș Crăciun!”-despre viața la Polul Nord/Sud

Tema aceasta se va realiza cu o încununare a sărbătorii ce urmează așa încât, vom citi despre viața la poli, despre Laponia și despre Moș Crăciun. Vom dezbate cele citite, fiecare copil exprimând un punct de vedere cerut de o mică întrebare pe care o va extrage dintr-o desagă a Moșului.

  1. ,,În împărăția iernii!”-despre clima tării și rolul frigului în menținerea echilibrului românesc.

Iarna este anotimpul pe care majoritatea copiilor de la grupă îl preferă. Vom discuta despre clima românească și beneficiile iernii asupra țării noastre pentru echilibrul climatic intern. Ca joc interactiv, vom îmbrăca păpușa în funcție de anotimp și vom sublinia de ce purtăm haine adaptate vremii și climei.

  1. ,,Convorbire despre jocuri și activități de iarnă ce nu poluează mediul.”

Vom analiza jocurile de iarnă care sunt prietenoase cu mediul și sigure pentru copii și adulți. Vom vorbi și despre snowmobile ca sursa de poluare, dacă-s folosite ca distracție sezonieă și de asemenea despre nevoia de a folosi snowmobilul în zonele nordice sau sudice extreme ale planetei, pentru a supraviețui. Vom realiza un desen cu jocul preferat al iernii și le voi arăta copiilor imagini cu pârtia de schi din Transalpina și din telecabina cu care schiorii urcă pentru a coborî pe pârtie.     

  1. ,,Citim din enciclopedie despre Dinozauri și lumea dispărută a lor.”

Având la clasă enclopedia despre Lumea de demult, vom deschide dezbaterea acestei teme cu o lectură. Vom comtinua prin a identifica diverse specii de dinozauri și vom încheia prin a face pictura cu amprentare picioare de dinozaur pe coală, prin înmuierea in culoare și punere a jucariei dinozaur pe coala de desen.

  1. ,,Viețuitoarele pământului (animale domestice, sălbatice)”-importanța echilibrului natural și antropic.

Vom discuta cu toții despre animalele panetei, completând discuțiile sau susținându-le intuitiv cu enciclopediile despre diferitele medii de viață: pădurea, gospodăria, jungla. Vom încerca să stabilim conexiuni între animale domestice și sălbatice jucându-ne cu jetoane și găsind asemănări și deosebiri; între lup și câine, de exemplu. Vom stabili că deopotrivă omul și animalele se ajută și se îmgrijesc, se respectă și se protejează unii pe ceilalți.

  1. ,,Viețuitoarele apelor-tipuri de poluare a mărilor și oceanelor-micii ambasadori ai râului Lotru și pârăului Valea lui Stan.

Tema aceasta se va desfășura prin activtatea: Hai, să pescuim! Voi aduce animale marine cu magnet, undițe cu vîrf magnetic, vom pescui și denumi animalul marin și îl vom descrie. Apoi, vom vorbi despre mediul acvatic din poximitate și vom stabili nevoia apelor pârâului Valea lui Stan și râului Lotru de a fi curate, pentru ca peștii precum păstrăvul, cleanul și alte specii zonale să trăiască și să se înmulțească, voi sublinia că braconajul este dăunător, iar pescuitul, cu respect față de resursele naturii, este alternativa de dorit.

  1. ,,Fram ursul polar”-povestea animalelor de la Zoo sau de la circ-tristețe și bucurie , dragoste și sacrificiu.

Vom citi despre Fram ursul polar. Vom realiza o dezbatere cu pro și contra folosirii animalelor la circ și creșterii lor la Zoo. Voi stabili, folosind tabla magnetică, împreună cu copiii, prin desen, care sunt beneficiile și punctele slabe ale creșterii în captivitate și dresării animalelor. Vom asocia emoții răspunsurilor și vom încerca să empatizăm cu animalele dar și cu cei care le cresc și folosesc, găsind soluții prin care ambele tabere să fie cât mai bine reprezentate.

  1. Propria mea plantă în ghiveci-din sămânță la plăntuță.

Aceasă tema este una practică. Vom realiza cu ajutorul unei lopeți mici de grădinărit și a  pământului, în minighivece, propria noastră activitate de plantare. Fiecare ghiveci va avea numele plantei și al copiluilui responsabil cu plantarea, udarea și înglijirea acestuia. Plantele vor crește în sala de grupă și vor fi alese în așa fel încât unele să fie chiar comestibile: pătrunjel de exemplu. Această activitate va responsabiliza copiii care vor înțeșege mai bine drumul de la sâmânță la plantă roditoare și nevoile oricărei plante de a crește și a se dezvolta: sol, apă, lumină, căldură.  Vom aborda și discuția despre fotosinteză, după ce planta va avea părți aeriene verzi vizibile.

  1. ,,Primăvara natura se trezește!”-curățenie, ne șoptește!

La acestă temă propun o activitate de ecologizare a curții grădiniței și de observare de aici a semnelor timpurii ale primăverii.

  1. ,,Gândăcelul’’- despre cum orice vietate are însemnătate și dreptul la viață.

Vom lectura poezia ,,Gândăcelul,, și, prin dezbatere, vom stabili dacă a procedat bine băiețelul, argumentând răspunsul sau dacă a greșit. Vom vorbi despre nevoia de a respecta toate vietățile și de a da prioritate vieții și a nu interveni în viața furnicilor stricându-le mușuroiul, de exemplu.

  1. ,,În grădină și livadă, ecologiștii vin grămadă, curăță și pregătesc totul ei îl povestesc.”

Voi realiza această temă printr-un joc practic în care pe doua planșe mari A5 vom lipi acțiunile omului de îngrijire și curățare a grădinii și livezii, primăvara. Copiii vor citi jetoanele, le vor lipi și vor încerca să desprindă efectul pe termen lung al acțiunii omului, prin convorbire dirijată.

  1. ,,Primăvară, bine ai venit!”- roata anotimpurilor, semnele primăverii.

            Voi realiza ,,Roata sezoanelor specifice României și a semnelor lor pornind de la Toamnă în care am pornit anul școlar, subliniind Primăvara ca anotimp în care ne aflăm și incheiind cu vara și bucuriile ei. Roata va fi făcuta cu materiale intuitive din activitățile grupei și din natură sub forma de imagini.

  1. ,,Meseria/datoria de ecologist,,-convorbire dirijată ,, Ce vreau să fiu când voi fi mare?”

Tema săptămânală a meseriilor ne va solicita nevoia de a dezbate ideea dacă ecologistul este unul din meseriașii planetei sau este cel care, aflat în fiecare dintre noi, ne insuflă datoria de a iubi și proteja mediul pornind de la propria persoană până la întregul ecosistem. Ne vom juca un joc, în care vom identifica fapte bune făcute asupra mediului.

  1. ,,Reciclăm!,,

Din materiale reciclabile vom reliza diverse lucruri de folos acasă,  ghivece din peturi pe care le vom vopsi, opere de arta din capace etc.

  1. ,,Cartea, prietena mea!”-Nu, tăierii de copaci!

Vom discuta despre călătoria unei cărți de la copacul din care se extrage celuloza, la hârtie, mai apoi la autorul ce scrie și apoi la tipar, până la a cumpăra cartea din librărie, ca s-o avem să o citim. Voi încerca să explic copiilor că dacă dăm cartonul și hârtia la reciclat, vom avea materiale din care să facem hârtie nouă, care va adăposti multe povești. Totuși, nereciclând hârtia, nu vom avea altă soluție decât să tăiem copacii, ceea ce este foarte dăunător pentru aerul respirat, pădurea fiind plămânul verde al naturii, și cea care ține pământul stabil prin ramificațiile adânci ale rădăciniilor sale, împiedicând alunecări de teren, ce ar distruge casele și viețile noastre.      

  1. ,,Să măsurăm timpul!”-timpul trece, planeta și mediul rămân, nimic nu se pierde, totul se transformă!

Așadar, această temă, susținută de enciclopediile despre Pământ și Vremuri de demult, va stabili  ideea de ansamblu că totul în timp se transformă, că toate au un termen și nimic nu e veșnic, însă Pământul, ca ecosistem închis, nu pierde nimic din realitatea prezentului ci doar face ca trecerea trecut-viitor să fie aceea a unei continue transformări orientate evolutiv.

Voi folosi povestea ,,Micuța omidă,,-vu metafora metamorfozei pentru a susține ideea de bază aceste teme.

         

  1. În opinia mea…-exprimarea de idei pe diferitele teme parcurse în anul curent la opționalul de față.

Vom exprima opinia despre tot ceea ce am învățat. Vom găsi punctele tari și slabe pentru a prefigura evaluarea proiectlui, și Analiza Swot ce urmează a fi făcută.

  1. Evaluare sumativă.-galerie foto ,,Ce știu, ce am învățat?”

Pe baza imaginilor scoase la imprimantă, cu noi în diferite faze ale proiectlui vom realiza evaluarea finală și vom stabili cât de bine au fost atinse obiectivele inițiale ale opționaluilui de față.

  1. Evaluare sumativă. Povești în imagini.

La finalul proiectului vom realiza o expoziție pe un panou cu pozele din timpul săptămânilor de activitate. Ne vom lua la revedere de la mascota naostră de pluș: Planeta Pământ .

 

 

 

 

Concluzii

 

 

Proiectul de față vine să completeze și să încununeze întregul demers educativ la grupă. El este deopotrivă interactiv- activ-participativ-modern, încercând prin varietate, noutate și perseverență să definească ideea de om, ce iubește, respectă și trăiește armonios cu sine, cu ceilalți cu mediul și cu planeta. Micii ecologiști trebuie să ajungă, la finalul călătoriei mai bogați în sentimente de empatie și dragoste față de tot ce este viu să îi definească, pe fiecare, grija și nevoia omului pentru mediu, și a mediului, pentru om. Simbioza aceasta,

om-natură, atât de prezentă în tot și toate, trebuie fundamentată din etapele dezvoltării timpurii, aceasta fiind și sursa noastră de inspirație, a mea ca propunător și a părinților și copiilor ca parteneri educaționali, în vederea realizării acestui proiect ,,Micii ecologiști,, -opționalul Grupei Mari a Buburuzelor, de la gradinița noastră dragă, Valea lui Stan, Brezoi.

 

 

 

 

 

 

 

   

 

  1. E.C.T.- Curriculum pentru educatia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, Bucuresti, 2008;
  2. Nedelcu G., Nedelcu M.- Educatia ecologica si voluntariatul in protectia mediului, Ed. Treira, Oradea, 2003;
  3. Toma Cristina si Zamfir Lia- Educatia pentru mediu in sistemul educational preuniversitar din Romania, in Prietenii pamantului, Galati, 2003;
  4. Walt Disney- Trucurile castorilor juniori – Salut natura, Ed. Egmont Romania, Bucuresti, 2005;
  5. ***Colectia Disney Prima mea Enciclopedie
  6. ***www.didactic.ro
  7. ***Magazin Terra, Nr.5, 2005